MENIU

Vremea 26 aprilie - Alertă de vreme severă, vânt și ploi - Ce zone sunt vizate

Vremea

Vremea în data de 26 aprilie se menține rece și cu multe ploi.

Astăzi vremea întră într-un proces de răcire în cea mai mare parte a țării și va ploua pe arii extinse în centrul, estul și sudul teritoriului. În acest sens, rămâne în vigoare informarea meteorologică de vreme severă până în seara aceasta la ora 22:00.

Așadar, se vor semnala în continuare averse însoțite de descărcări electrice, iar cantitățile de apă vor mai depăși izolat 15...25 l/mp. La munte, la altitudini în general de peste 1600 de metri vor fi precipitații mixte. În ceea ce privește regimul termic, temperaturile maxime se vor încadra între 8 și 20 de grade celsius, cele mai ridicate valori se vor înregistra în sudul Olteniei și al Munteniei. ***

Este foarte important ce se întâmplă în Capitală pentru că și aici vremea va deveni răcoroasă. Pe fondul unui cer noros, după-amiaza și seara vor fi perioade în care se vor semnala averse, posibil însoțite de descărcări electrice. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 17 grade.***

La munte, vremea va fi închisă și vor predomina aversele, posibil însoțite de descărcări electrice, mai ales în zona Carpaților Meridionali și Orientali. La altitudini de peste 1600 de metri, vă spuneam, vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Temporar vântul va avea intensificări cu viteze în general de 45...55 km/h, iar în zona înaltă de peste 75...85 km/h.

Mai multe articole despre:
vremea anm ploi