MENIU

Vremea 2 iulie - Caniculă în aproape toată România. Ce temperaturi sunt așteptate

Vremea 2 iulie - Caniculă în aproape toată România. Ce temperaturi sunt așteptate

Canicula a pus stăpânire pe România. Sâmbătă, aproape toată țara este cuprinsă de temperaturi de peste 34 de grade.

Astazi, valul de căldură se va menţine în zonele joase din vestul, sudul şi estul ţării, unde disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Instabilitatea atmosferică se va accentua şi mai ales în a doua parte a zilei în Transilvania, Maramureş, Crişana, Banat, Oltenia şi în zonele de munte, vor fi înnorări şi perioade cu averse torenţiale, frecvente descărcări electrice şi pe alocuri vijelii şi căderi de grindină. Pe arii restrânse cantităţile de apă vor depăşi 25...35 l/mp.

În restul regiunilor, cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene se pot semnala izolat, cu o probabilitate mai mare spre seară. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 28 şi 36 de grade.

*** In Bucuresti, vremea va fi caniculară, disconfortul termic ridicat, iar indicele temperatură umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate mai ales spre seară, când va creşte probabilitatea pentru fenomene specifice instabilităţii atmosferice. Temperatura maximă va fi de 34...35 de grade.

*** La munte,. instabilitatea atmosferică se va accentua şi mai ales în a doua parte a zilei vor fi înnorări şi perioade cu averse torenţiale, frecvente descărcări electrice şi pe alocuri vijelii şi căderi de grindină. Pe arii restrânse cantităţile de apă vor depăşi 25...35 l/mp. Temperatura aerului nu va avea variaţii semnificative faţă de intervalul precedent. Vor fi....

***La mare, vremea va fi predominant frumoasă, dar caldă, iar disconfortul termic se va menţine ridicat. Temperaturile maxime se vor situa între 26 şi 30 de grade, iar cele minime între 20 şi 22 de grade. Cerul va fi variabil la senin, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări ziua. Temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 22 şi 24 de grade. 

Mai multe articole despre:
prognoza 2 iulie vremea 2 iulie canicula