Vremea 11 iulie - Temperaturi de 35 de grade și averse
Astăzi, vremea va fi călduroasă, izolat caniculară în sud-vest, iar disconfortul termic se va menţine ridicat.
Cerul va fi variabil, cu înnorari accentuate în special după-amiază când local în zonele montane şi pe arii mai restrânse îndeosebi în regiunile nord-vestice şi sud-estice se vor semnala averse ce pot avea şi caracter torenţial, descărcări electrice şi izolat, posibil, grindină. Pe spaţii mici se vor înregistra cantitaţi de apă mai însemnate. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 27 - 28 de grade pe litoral şi în depresiuni şi 35 de grade în Oltenia şi Banat.
În București, vremea va fi călduroasă, cu disconfort termic ridicat. Temperatura maximă va fi de 32-34 de grade.
La munte, cerul va fi variabil, cu înnorari accentuate în special după-amiază şi seară, când local se vor semnala averse ce pot avea şi caracter torenţial, descărcări electrice şi izolat grindină. Pe spaţii mici se vor înregistra cantitaţi de apă mai însemnate. Valorile termice vor fi comparabile cu cele din intervalul anterior.
La mare, vremea va fi în general frumoasă şi caldă, iar disconfortul termic va fi ridicat. Cerul va fi variabil, mai mult senin dimineaţa şi noaptea. Vântul va suflă slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 27 şi 30 de grade, iar cele minime se vor situa între 20 şi 23 de grade. Temperatura apei marii va avea valori de 23-24 de grade.