BANAT
În primele două zile de prognoză media temperaturilor maxime va fi de 6 grade, apoi va crește semnificativ, astfel că, în 10 februarie va atinge 12...13 grade. Va urma o răcorire a vremii, până în jurul datei de 14 februarie, când media maximelor termice va fi de 7...8 grade.
Până la sfârșitul intervalului se va încălzi din nou, temperaturile maxime urmând să atingă în medie aproximativ 10 grade. Minimele termice nu vor avea variații semnificative, iar media lor se va situa, în general, între -1 și 1 grad.
Temporar vor fi precipitații moderate cantitativ la începutul intervalului de prognoză și din nou, în general slabe și pe arii relativ restrânse, aproape în fiecare zi, după data de 11 februarie.
CRIŞANA
În prima săptămână de prognoză media temperaturilor maxime va avea variații între 5 grade în primele două zile și 12 grade în data de 10 februarie. În cea de a doua săptămână, acestea vor crește ușor și treptat de la 6...7 grade la început, până spre 9...10 grade la finalul intervalului de prognoză. Media temperaturilor minime se va situa în jurul a -2 grade, exceptând intervalul 9-12 februarie, când va fi de 1...3 grade.
Temporar vor fi precipitații aproape în fiecare zi, moderate cantitativ la începutul intervalului și în general slabe și pe arii mai restrânse în rest.
TRANSILVANIA
Media temperaturilor maxime va scădea de la 5 grade în prima zi, până la 2...3 grade în cea de a doua, apoi va crește, astfel că, în 10 și 11 februarie se va situa în jurul a 9 grade. Va urma o răcorire, proces ce se va încheia la începutul celei de a doua săptămâni, când maximele termice vor atinge în medie 4...5 grade.
În cea de a doua săptămână se va încălzi lent, iar la finalul intervalului de prognoză media temperaturilor maxime va atinge 7...8 grade. Minimele termice vor fi preponderent negative, iar media lor se va situa, în general, între -6 și -1 grad.
Temporar vor fi precipitații aproape în fiecare zi, dar pe arii mai extinse și în general moderate cantitativ la începutul intervalului de prognoză.
MARAMUREŞ
Media temperaturilor maxime va avea variații între 3 grade în data de 8 februarie și 8 grade, în cea mai caldă perioadă a intervalului, 10-11 februarie. Minimele termice vor oscila în jurul pragului de îngheț în prima săptămână, iar în cea de a doua va fi mai rece, media acestora coborând până în jurul a -5...-4 grade, în intervalul 13...16 februarie.
Temporar vor fi precipitații aproape în fiecare zi, mai însemnate cantitativ în prima.
MOLDOVA
Media temperaturilor maxime va scădea de la 9 grade în prima zi, până la 4...5 grade în cea de a doua, apoi va crește, astfel că, în 10 și 11 februarie se va situa în jurul a 11 grade. Va urma o răcorire, proces ce se va încheia la începutul celei de a doua săptămâni, când maximele termice vor atinge în medie 4...5 grade.
În cea de a doua săptămână se va încălzi lent, iar la finalul intervalului de prognoză media temperaturilor maxime va atinge 7...8 grade. Media minimelor termice va fi în general negativă și se va situa între -4 și 1 grad.
Temporar vor fi precipitații aproape în fiecare zi, pe arii mai extinse la începutul intervalului de prognoză.
DOBROGEA
Media maximelor termice va fi în scădere de la 11 grade în prima zi, până la 6 grade în cea de a doua, apoi va crește, astfel că în jurul datei de 11 februarie va fi de 12 grade. Ulterior va scădea, spre 3...4 grade la începutul celei de a doua săptămâni, pentru ca în zilele care vor urma să crească din nou și să ajungă să atingă 8...9 grade în ultimele zile ale intervalului de prognoză.
Probabilitatea de precipitații va fi mai mare în data de 7 februarie și după data de 12 februarie.
MUNTENIA
Media maximelor termice va scădea de la 10 grade în prima zi, până la 5...6 grade în cea de a doua, apoi se va încălzi treptat, iar în data de 11 februarie maximele termice vor atinge în medie 14 grade.
Vor urma trei zile în care valorile termice vor scădea cu aproximativ 8...9 grade, ulterior se va încălzi, media maximelor ajungând la finalul intervalului de prognoză până la 9...11 grade. Media minimelor termice, pe întreaga regiune, va avea variații, în general, între -3 și 0 grade.
Probabilitatea mai mare de precipitații va fi în prima zi și din nou după data de 12 februarie.
OLTENIA
După două zile cu o medie a maximelor termice de 6...7 grade, vor urma trei zile în care se va încălzi, iar media va atinge 14 grade, apoi se va răci accentuat, astfel că, în jurul datei de 14 februarie aceasta va fi de doar 4...6 grade.
În cea de-a doua săptămână se va încălzi din nou și, în ultima zi, media maximelor termice va urca până la 10 grade. Media minimelor termice nu va avea variații semnificative și se va situa, în general, între -3 și 0 grade.
Probabilitatea mai mare de precipitații va fi în prima zi din interval și în perioada 13-16 februarie.
LA MUNTE
În tot intervalul de prognoză media valorilor termice maxime va avea variații, în general, între -4 și 2 grade, iar a minimelor între -10 și -4 grade.
Temporar vor fi precipitații aproape în fiecare zi, mai însemnate la începutul intervalului.