Vremea extremelor: temperaturi record în iunie, în Siberia. Frig neobișnuit în Norvegia
Vremea extremelor. Temperaturile din regiunea arctică din Siberia au crescut până la o medie record pentru luna iunie, pe fondul unui val de căldură care alimentează unele dintre cele mai grave incendii de vegetaţie din această zonă. Pe de altă parte, Norvegia se confruntă o o scădere neobișnuită a temperaturilor pentru această perioadă din an, după ce în mai multe localități s-au înregistrat temperaturi de sub 0 grade Celsius, iar câteva stațiuni de schi sunt încă deschise.
Conform programului UE Copernicus de monitorizare a Pământului, temperaturile la nivel mondial consemnate luna trecută au egalat recordul din 2019, însă o "căldură excepţională" a fost înregistrată în Siberia, tendinţă pe care oamenii de ştiinţă au catalogat-o drept un "strigăt de avertizare", scrie Agerpres.
Temperaturile medii din regiune au depăşit cu peste 5 grade Celsius valorile normale şi cu peste un grad temperaturile înregistrate în cele mai călduroase luni iunie anterioare, din 2018 şi 2019.
De parcă asta nu ar fi tot, Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM) încearcă acum să confirme raportările privind o temperatură recentă de 38 de grade Celsius în Siberia, care ar fi cea mai ridicată temperatură înregistrată la Nord de Cercul polar arctic.
"Ceea ce este îngrijorător este faptul că Arctica se încălzeşte mai repede decât restul lumii", a declarat Carlo Buontempo, directorul Serviciului pentru Schimbări Climatice din cadrul Copernicus.
Consecințele încălzirii din această zonă arctică a Siberiei își fac tot mai mult simțită prezența. Astfel, căldura excepţională a absorbit umiditatea din pământ, de-a lungul vastei păduri boreale şi a tundrei, alimentând incendii de vegetaţie care s-au intensificat de la mijlocul lunii iunie și până în prezent.
Potrivit agenţiei forestiere ruse, la data de 6 iulie au fost raportate 246 de incendii de vegetaţie active, pe o suprafaţă de 140.073 hectare, în şapte regiuni fiind instituită starea de urgenţă.
"Temperaturile mai ridicate şi condiţiile mai aride de la suprafaţă oferă condiţii ideale pentru ca aceste incendii să ardă şi să persiste atât de mult pe o suprafaţă atât de mare", a declarat Mark Parrington, cercetător principal la Copernicus.
Luna trecută, emisiile de dioxid de carbon rezultate în urma incendiilor de vegetaţie din regiune au fost estimate la 59 megatone, comparativ cu 53 megatone anul trecut, potrivit UE.
Deși Norvegia este o țară rece în ansamblul său, temperaturile înregistrate în această perioadă a anului sunt aticipce, spun specialiștii. Mai exact, în fiecare zi din iulie s-au înregistrat sub 0 grade Celsius, iar pe 4 iulie au fost chiar reaportate -7 grade în zona montană din Sudul țării, relatează HotNews.ro.
Peisajul a devenit și el de poveste după ce, într-una dintre trecători a nins, iar zăpada s-a depus într-un strat de consistent de 35 de cm în doar câteva ore. Temperaturile contrastează însă puternic cu situația de la început de ianuarie, când în Sudul Norvegiei s-a înregistrat recordul de temperatură pentru prima lună din an, respective de 19 grade Celsius, cu plus.
Și sezonul de schi a fost neobișnuit de lung în Norvegia, unde încă sunt deschise câteva stațiuni montane. De exemplu, la Galdhøpiggen Sommerskisenter – Juvass stratul de zăpadă măsoară 80 cm la cota 1.850 m alt și 190 cm la 2.200 m. Sunt și văi unde stratul de zăpadă este de câțiva metri.