Vrei să-ți schimbi televizorul? Ia-ți unul INTELIGENT. Cele mai bune modele
Cum alegi cel mai bun Smart TV? E o întrebare dificilă. Noi am analizat mai multe criterii și ne-am gândit să vă prezentăm lista noastră cu nouă dintre cele mai bune Smart TV-uri pe care le puteți cumpăra acum.
Un televizor inteligent ar trebui să fie capabil să satisfacă cerințele oricărui consumator, atât din punct de vedere al dimensiunii și design-ului, cât și al funcționalității. Piața televizoarelor inteligente în țara noastră, deși în continuă creștere, încă mai ascunde un potențial enorm și nu a trecut prin acel boom pe care experții îl anticipează.
Pe piața de Smart TV-uri din România, conform unor surse, lideri ar fi la acest moment cei de la Samsung. LG, Sony și Phillips se bat pentru pozițiile inferioare. Am inclus în topul nostru televizoare din toate categoriile de prețuri, de la unele mai ieftine de 1.000 de lei, la altele mai scumpe de 20.000 de lei. Să vedem care este cel mai bun Smart TV pe segmentul său.
Cel mai bun Smart TV peste 20.000 lei
Cum ajungi să determini care este cel mai bun televizor? Raport calitate/preț sau capabilitate? Dacă e să judecăm după cea din urmă, atunci Sony HD 85X9505 este cu siguranță cel mai bun Smart TV de pe piață. Ecranul acestuia este de 216 centimetri și are o rezoluție de 3.840 x 2.160 de pixeli. Televizorul nu are un preț excepțional, costând 95.999 de lei, fapt ce îl face să aibă un raport calitate/preț mai scăzut.
Cel mai bun Smart TV sub 20.000 lei
Modelul acesta de la Samsung face parte din gama de televizoare high-end a coreenilor și se adresează exclusiv celor care vor cea mai bună claritatea a imaginii și a sunetului. 75H6400 are și o telecomandă care poate fi programată pentru a folosi controlul prin gesturi. Ecranul acestui televizor are o diagonală uriașă de 189 de centimetri și o rezoluție HD, acestea fiind completate de 4 sloturi HDMI și 3 sloturi USB.
Cel mai bun Smart TV sub 10.000 lei
Pentru ”doar” 9.999 de lei veți primi unul dintre cele mai bune televizoare pe care le puteți găsi în România acum. Modelul 65PFS6659 este un televizor inteligent cu un ecran de 165 de centimetri, Full HD, cu Pixel Precise HD și Ambilight, care impresionează prin calitatea imaginii. Și din punct de vedere al conectivității este competitiv, cu 4 porturi HDMI alături de alte două intrări USB.
Cel mai bun Smart TV sub 5.000 lei
Dacă sunteți fani ai Ambilight, tehnologie creată de cei de la Phillips, și aveți un buget limitat la 5.000 de lei, atunci probabil v-ar interesa modelul 47PFS7509. Televizorul acesta vine cu un ecran Full HD cu o diagonală de 119 centimetri care este dotat cu tehnologia Pixel Precis HD ce oferă nu mai puțin de 4 trilioane de culori. Modelul 47PFS7509 este fabricat pentru a fi ultra slim și are o grosime de doar 35.8 mm.
Vezi care sunt cele mai ieftine televizoare inteligente