MENIU

Vrei o tabletă de Black Friday? Cel mai simplu ghid de achiziţie

Dacă aveţi de gând să cumpăraţi o tabletă cu ocazia Black Friday, este bine să luaţi în calcul câteva sfaturi esenţiale, asta pentru a nu arunca cu banii pe geam! GadgetReport.ro a realizat un ghid de achiziţie care vă poate ajuta să faceţi cea mai bună alegere.

1. Gândiţi-vă, în primul rând, unde veţi folosi tableta. Dacă vreţi să o luaţi şi în metrou, maşină sau pe tren, ar fi bine să vă îndreptaţi spre una cu ecran de 7 inchi. E mult mai ergonomică. Dacă o veţi folosi exclusiv acasă, vă recomandăm una cu ecran mai mare pe care o veţi putea transforma foarte uşor în ecranul ideal pentru vizionat filme şi seriale.

2. Alegeţi un produs de la o marcă cunoscută. Evitaţi no-name-urile şi tabletele cu un preţ prea mic. Chiar dacă arată toate la fel, diferenţa de tehnologie este foarte mare.

3. Alegeţi o tabletă cu un procesor de minim 1,2 Ghz, alături de minim 1,5 GB de RAM. Asta dacă vreţi o experienţă fluentă, fără întreruperi.

4. O tabletă cu dotări de top trebuie să aibă un procesor quad-core de peste 2 Ghz, 2-3 GB de RAM şi un ecran cu rezolutia Full HD.

5. Dacă vreţi să folosiţi tableta cu internet mobil, uitaţi-vă în specificaţii să aibă minim modul 3G. Cele mai noi tablete sunt capabile să ruleze internet şi la viteze 4G+.

6. Preţul contează, însă nu vă zgârciţi! Înainte de a cumpăra o tabletă, stabiliţi-vă un set minim de specificaţii şi faceţi o comparaţie între produse. Sfatul nostru este să nu o cumpăraţi pe cea mai ieftină, indiferent de câte “artificii” propune.

7. Dacă vreţi să folosiţi tableta şi pe post de GPS, asiguraţi-vă că are în specificaţii acest modul. În plus, evitaţi tabletele ieftine, pentru că au componente slabe calitativ. Este posibil să nu prindeţi semnal în oraş.

Citiţi celelalte sfaturi pe GadgetReport.ro

Mai multe articole despre:
ghid achiziţie black friday tabletă GadgetReport.ro