MENIU

Vocea României: a mai fost dezvăluit numele unui antrenor

Vocea României: a mai fost dezvăluit numele unui antrenor 

S-a aflat numele celui de-al treilea antrenor de la Vocea României din sezonul opt. 

Cel de-al treilea antrenor care va încerca să îşi conducă elevii către marele premiu nu este nimeni altul decât Smiley, juratul care a dat ultima Voce a României: Ana Munteanu. 

Până în prezent se mai ştiu numele a doi antrenori: Irina Rimes, cea care i-a luat locul Loredanei, fiind la prima apariție în show și  Tudor Chirilă.  

"Pentru mine, a fi antrenor la Vocea României este o extensie a lucrurilor pe care le fac zi de zi și o școală, în același timp. Fiecare sezon e o bucurie, pentru că ascult foarte multe voci extraordinare și cunosc oameni care își doresc cu adevărat să facă o carieră în muzică. E locul ideal pentru mine să descopăr talente. În momentul în care vorbesc pentru concurenți, parcă vorbesc și pentru mine, și eu am o grămadă de lucruri de învățat de la ei. În plus, are show-ul ăsta un mod de a te surprinde cum n-am mai văzut. După atâtea sezoane, după ce am ascultat mii de voci, mă simt înainte de sezonul 8 ca și cum aș fi la prima ediție. Asta e magia pe care o aduce Vocea României”, a declarat Smiley la un post de radio. 

Smiley este în juriul talent show-ului încă din sezonul întâi și a câștigat de două ori până acum: cu Ștefan Stan în primul sezon și cu Ana Munteanu în ultimul sezon.

Mai multe articole despre:
Smiley Vocea României juraţi