MENIU

Vlasov a ridicat, în 6 ani, peste 10 mil. euro din casieria CCIR. Banii,folosiți în interes personal

Vlasov a ridicat, în 6 ani, peste 10 mil. euro din casieria CCIR. Banii,folosiți în interes personal

Fostul președinte al Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR) Mihail Vlasov a ridicat, în șase ani, peste zece milioane de euro din casieria CCIR, banii fiind folosiți de el în interes personal, se arată în rechizitoriul prin care acesta a fost trimis în judecată de DNA pentru folosirea influenței sau autorității în scopul obținerii unor foloase, delapidare și fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.

Potrivit documentului citat de agerpres.ro, bugetul CCIR a fost prejudiciat prin mai multe acte, între care procurorii notează și ridicarea de către Vlasov, în interes personal, a unor sume importante din casieria instituției.

"În perioada 2008 — 2014, Vlasov Mihail a ridicat din casieria CCIR suma totală de 47.599.382,90 lei, din 'Fondul la dispoziția Biroului de Conducere al CCIR/la dispoziția Președintelui C.C.I.R.', pe care a folosit-o în interes personal. Astfel, în perioada 2008 — 2014, Vlasov Mihail, în calitate de președinte al C.C.I.R., a ridicat în numerar din casieria organizației suma de 47.599.382,90 lei. Aceste retrageri de numerar care au însumat echivalentul a peste 10.000.000 euro s-au efectuat pe baza dispozițiilor de plată către casierie semnate în totalitate de Vlasov Mihail, ca persoană care a primit banii și a referatelor semnate tot de acesta, cu o singură excepție, referatul nr. 1197/02.03.2010 semnat de (...) — Șef Cancelarie", se arată în rechizitoriu.

Totodată, anchetatorii spun că pentru sumele ridicate din casierie de Mihail Vlasov nu există documente justificative ulterioare din care să rezulte modul în care au fost cheltuite, iar referatele respective nu conțin nicio informație despre destinația banilor, acestea reprezentând numai documente prin care și-a aprobat pentru sine sumele respective.

Procurorii arată și că Mihail Vlasov era "un împătimit al jocurilor de noroc", el cheltuind pentru acestea "importante" sume de bani din bugetul CCIR.

"De asemenea, inculpatul Vlasov Mihail a cheltuit în mod arbitrar și în interes personal sumele de bani incluse în Fondul la dispoziția președintelui și chiar a făcut plăți cu cardul din contul curent al C.C.I.R. către mai multe cazinouri din București, unde înregistra datorii pentru jocurile de noroc la care a participat", spun anchetatorii.

Conform datelor din rechizitoriu, CCIR a transmis faptul că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 61.155.528,60 lei, iar SC Romexpo SA cu suma de 60.287.505,52 lei.

Mai multe articole despre:
Mihail Vlasov