MENIU

Vladimir Putin s-a întâlnit din nou cu Xi Jinping, la numai o lună şi jumătate după ultimele lor discuţii. Ce au declarat cei doi lideri

Vladimir Putin s-a întâlnit din nou, cu Xi Jinping. Foto: Profimedia

Preşedinţii rus Vladimir Putin şi chinez Xi Jinping au început miercuri o întâlnire la Astana, capitala Kazahstanului, potrivit imaginilor difuzate de televiziunea de stat rusă, la o lună şi jumătate după ultimele lor discuţii din China, la mijlocul lunii mai.

Această întâlnire dintre cei doi şefi de stat în Asia Centrală are loc în marja summitului Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai (OSC), care are drept scop să contracareze ceea ce Beijingul şi Moscova consideră a fi "hegemonia" americană în afacerile internaţionale.



OSC "s-a impus ca unul dintre pilonii cheie ai unei ordini mondiale multipolare juste", a declarat Putin, în timp ce Iranul, sub sancţiunile occidentale, s-a alăturat organizaţiei anul trecut, iar Belarusul, ostracizat de Occident, va deveni membru joi.

Ce au scris jucătorii naționalei României de fotbal în scrisoarea lăsată în vestiar, după meciul cu Olanda de la Euro 2024

Liderul rus a făcut şi un scurt comentariu asupra stării relaţiilor ruso-chineze, care "traversează cea mai bună perioadă din istoria lor".

"Ele se bazează pe principiile egalităţii, ale beneficiului reciproc şi respectului pentru suveranitatea fiecărei persoane", a salutat Vladimir Putin, în timp ce axa Moscova-Beijing a fost întărită de la începutul invaziei ruse din Ucraina, în februarie 2022.

La rândul său, Xi Jinping a declarat că este "încântat să-şi revadă vechiul prieten".

"Confruntat cu situaţia internaţională şi volatilitatea lumii", Xi, criticat de Occident pentru sprijinul tot mare pentru Moscova, şi-a exprimat speranţa că cele două ţări îşi vor consolida prietenia "pentru generaţiile viitoare".

Scrisoare de susținere din partea lui Donald Trump pentru Cozmin Gușă, candidat independent la președinția României

Mai multe articole despre:
vladimir putin xi jinping summit osc cooperare