MENIU

Vladimir Putin s-a dezlănțuit: La ce vă trebuie NATO? De ce e nevoie de România în NATO?

<p>Vladimir Putin</p>

Fostul presedinte al Israelului, Shimon Peres, a dezvăluit într-un interviu acordat cu scurt timp înainte de a muri mai multe dialoguri savuroase pe care le-a avut cu liderul de la Kremlin, Vladimir Putin. Într-una dintre discuțiile cu Peres, Putin spune că, din moment ce Uniunea Sovietică nu mai există și tratatul de la Varşovia a fost destrămat, existența NATO nu are sens și prezența unor state ca România sau Georgia în Alianță este absurdă.

Paragrafele referitoare la Vladimir Putin "vin din partea unui om care l-a cunoscut bine, pe care Putin l-a respectat şi l-a consultat, la fel cum au făcut preşedinţii Xi şi Obama", scrie jurnalistul Lelia Munteanu pe gandul.info.

"Putin mi-a replicat: Ascultă, ce vrei de la mine? La ce vă trebuie NATO? Uniunea Sovietică nu mai există. Tratatul de la Varşovia a fost destrămat. Sunt gata să fiu membru NATO, ca voi! Dar de ce au nevoie de Georgia în NATO? De ce au nevoie de România în NATO? Vor să meargă în Europa, să se ducă în Europa. Dar cu ce armată vor ei să lupte? Apoi, mi-a spus: Crezi că n-am ştiut că Crimeea e rusească şi că Hruşciov a făcut-o cadou Ucrainei? Nu mi-a păsat, până când aţi avut nevoie de ucrainieni în NATO. Pentru ce? Nu m-am atins de ei. Au vrut să meargă în Europa, am spus: Excelent, duceţi-vă în Europa. Dar de ce ce aveţi nevoie de ei în NATO?", a spus liderul de la Kremlin în dialogul cu Peres.

Shimon Peres relatează și declarațiile lui Putin despre relația cu SUA și liderul de la Casa Albă: "Putin mi-a spus că a vorbit cu Obama. I-a zis: Ştii ce? Sunt gata să mă alătur vouă în Orientul Mijlociu. Economic, nu militar. Am investit 4 miliarde de dolari în Libia, lucrăm pentru o tranziţie acolo. Apoi, într-o dimineaţă, am citit că Obama a tăiat legăturile cu Libia. Am pierdut 4 miliarde. Aşa că l-am întrebat: De ce-ai făcut asta? Te-ai gândit ce se va întâmpla acolo după aceea?". Restul dialogului aici.

PROMOTIE LA eMAG! OFERTELE POT FI CONSULTATE AICI!!!

 

Mai multe articole despre:
Shimon Peres