Vladimir Putin lansează o provocare Occidentului să încerce să învingă Rusia pe câmpul de luptă
Președintele rus Vladimir Putin i-a provocat joi pe occidentali să învingă Rusia „pe câmpul de luptă” din Ucraina, unde americanii și europenii au accelerat livrările de arme către forțele Kievului, potrivit BFM TV.
„Astăzi auzim că vor să ne învingă pe câmpul de luptă. Ce pot să spun? Să încerce!”, a declarat el în cadrul unei întâlniri cu liderii camerei inferioare a parlamentului, transmisă la televiziune.
„Am auzit de multe ori că Occidentul vrea să se lupte cu noi până la ultimul ucrainean. Aceasta este o tragedie pentru poporul ucrainean, dar se pare că totul merge în acest sens „, a continuat Putin, citat de Interfax.
„Toată lumea ar trebui să știe că, în general, încă nu am început nimic serios (în Ucraina). În același timp, nu refuzăm nici negocierile de pace. Dar cei care refuză ar trebui să știe că, cu cât mai departe (se merge), cu atât mai dificil va fi pentru ei să negocieze cu noi”, a subliniat el.