Vladimir Putin face curățenie după Șoigu. L-a demis și pe ministrul-adjunct al Apărării
La o săptămână după ce a renunțat la ministrul Apărării, Serghei Șoigu, președintele Vladimir Putin l-a demis luni și pe ministrul adjunct al Apărării, înlocuindu-l tot cu un economist.
Preşedintele rus Vladimir Putin l-a demis luni pe ministrul adjunct al apărării Iuri Sadovenko, înlocuindu-l cu Oleg Saveliev, ex-ministru adjunct al economiei, care până acum a lucrat ca auditor la Curtea de Conturi a Rusiei, conform unui decret publicat, într-un nou semn al intenţiei sale de a îmbunătăţi eficienţa economiei de război a Rusiei, relatează Reuters şi EFE, conform Agerpres.
Destituirea generalului Sadovenko, numit ministru adjunct în ianuarie 2013, intervine la o săptămână după plecarea din minister a şefului acestuia, Serghei Şoigu, care este acum secretar al Consiliului de Securitate al Rusiei.
Saveliev a lucrat în Ministerul Economiei din 2008 până în 2014.
După anexarea Crimeei de către Rusia, Saveliev a ocupat funcţia de ministru pentru Crimeea în perioada 2014-2015. În ultimii cinci ani, el a fost auditor la Curtea de Conturi a Rusiei, supervizând cheltuielile de stat pentru apărare şi securitate.