MENIU

Vladimir Putin a trimis propunerile de modificare a Constituției. Cum vrea să păstreze puterea

Vladimir Putin Foto: kremlin.ru

Preşedintele rus Vladimir Putin a depus luni la Parlament propunerile sale de amendare a Constituţiei, la mai puţin de o săptămână de la anunţul său surpriză privind o reformă a sistemului politic. Deputaţii ruşi ar urma să discute joi amendamentele liderului de la Kremlin. 

 

Proiectul de lege, publicat pe site-ul Dumei de Stat (camera inferioară a parlamentului), propune o serie de măsuri, printre care întărirea rolului parlamentului în numirea prim-ministrului şi limitarea mandatelor prezidenţiale la două, în loc de două succesive, potrivit AFP, citată de Agerpres.

Duma de Stat, Camera inferioară a Parlamentului, controlată de Kremlin, a confirmat luni că primit un proiect de lege care conţine propunerile Kremlinului de revizuire a Constituţiei. Deputaţii ruşi urgentează procedura şi urmează să discute documentul joi, scrie stiripesurse.ro.

O altă prevedere cuprinsă în amendamentele propuse de Putin este înfiinţarea de către preşedinte a unui Consiliu de Stat, însărcinat cu \"stabilirea principalelor orientări de politică internă şi externă ale Federaţiei Ruse\".

Potrivit unui amendament, Constituţia rusă se va plasa deasupra dreptului internaţional - ceea ce semnalează iritarea Kremlinului faţă de hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) prin care Rusia a fost găsită vinovată de încălcări ale drepturilor omului, potrivit documentului citat de stiripesurse.ro.

Potrivit altui amendament, membrilor Guvernului li se interzice să aibă cetăţenie străină şi să deţină permise de reşedinţă, conform aceleiași publicații.

În paralel cu parlamentarii, un grup înfiinţat de Putin urmează să analizeze eventuale modificări ale textului înainte să fie supus la vot.

Această reformă a relansat speculaţiile cu privire la viitorul său politic după încheierea mandatului actual, în 2024, la finalul căruia, în baza prevederilor actuale, nu are dreptul de a candida pentru încă un mandat. La finalul acestuia, Vladimir Putin nu mai are dreptul de a candida pentru încă un mandat, în baza prevederilor actuale.

Săptămâna trecută, Vladimir Putin a provocat o surpriză generală anunţând, în discursul său anual către parlament, o revizuire a Constituţiei, anunţ ce a fost urmat imediat de demisia premierului Dmitri Medvedev şi a Guvernului de la Moscova.

Reforma prezentată luni pare să excludă orice revenire a lui Putin la Kremlin după o pauză de exercitare a altor funcţii, aşa cum s-a întâmplat între 2008 şi 2012, când a fost prim-ministru după două mandate prezidenţiale succesive.

Chiar dacă Putin nu s-a referit niciodată în mod direct la viitorul său după 2024 şi nici nu a desemnat un succesor, observatorii vieţii politice din Rusia sunt de părere că actualul preşedinte va încerca să-şi păstreze influenţa.

Unii cred că Putin s-ar putea poziţiona ca arbitru suprem deasupra scenei politice, într-un post anume creat, aşa cum a procedat Nursultan Nazarbaiev în Kazahstan, devenit în 2019 un fel de \"părinte al naţiunii\", lăsând în locul său la preşedinţie un fidel., mai scrie AFP, preluată de Agerpres.

„Putin vrea să fie conducătorul pe viaţă al ţării”, a acuzat luni și principalul opozant al său, Aleksei Navalnîi, într-un articol pe reţelele sociale.

„Este o uzurpare a puterii, iată ce se întâmplă, şi trebuie combătută”, a mai scris Navalnîi, potrivit Agerpres.