MENIU

Vlad Voiculescu avertizează: ”Suntem într-o situație destul de CRITICĂ”. Ce le-a cerut ministrul Sănătății medicilor

Vlad Voiculescu

Vlad Voiculescu a declarat, vineri, că situaţia medicală din țară, afectată de pandemie, este una ”destul de critică”. Ministrul Sănătății a adăugat că nu sunt motive care să arate că lucrurile vor deveni ”mai uşoare” în perioada imediat următoare.

Declarația a fost făcută în cadrul unei videoconferinţe în care se discută despre implicarea altor specialităţi medicale în tratarea pacienţilor Covid-19. 

Voiculescu le-a transmis medicilor specialişti din ţară că este necesară o adaptare rapidă la bunele practici în domeniu.

”Suntem într-o situaţie destul de critică în acest moment şi nu avem motive să credem că lucrurile vor deveni mult mai uşoare pentru spitale, pentru medici şi, de fapt, pentru toată lumea în perioada imediat următoare, aşa încât avem nevoie să învăţăm şi avem nevoie să ne adaptăm rapid la ceea ce este deja bună practică şi bun tratament al pacienţilor şi protocoale şi respectarea unor reguli şi a unor lecţii învăţate”, a spus ministrul, citat de Agerpres. 

Citește și: ”Vlad Voiculescu a decis: Orice medic va putea trata pacienți Covid”