MENIU

Vlad Voiculescu a primit AMENDĂ pentru că nu a purtat mască în Parlament - Polițiștii l-au sancționat cu 1.500 lei

Ministrul Sănătății - Vlad Voiculescu

Vlad Voiculescu a primit o amendă de 1500 lei pentru nerespectarea uneia dintre măsurile de protecție împotriva covid 19. Ministrul Sănătății nu a purtat mască în Parlament.

Vlad Voiculescu a fost amendat vineri pentru că nu a purtat mască.

„Pentru nerespectarea prevederilor Legii nr 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, un membru al Guvernului a fost sancționat contravențional, cu suma de 1.500 lei, pentru neportul măștii de protecție”, a anunțat Direcția Generală de Poliției a Municipiului București.

Ministrul Sănătății a fost fotografiat fără mască anti-covid pe holurile din Parlament zilele trecute. Timp de aproximativ 20 de minute a stat ministrul fără mască de protecție, vreme în care a vorbit la telefon și s-a salutat cu doi colegi. Acesta s-a apărat spunând că era într-o conferință video și și-a dat jos masca pentru intervenție, dar și pentru a bea apă.

Vlad Voiculescu s-a scuzat de mai multe ori după fapta sa. El a cerut să fie amendat și a spus că va contribui la bugetul statului.

Mai multe articole despre:
vlad voiculescu amenda masca