MENIU

Vlad Pascu era VIP la concertele cu drogați. Artiștii penali din jurul criminalului din 2 Mai, expuși public

Vlad Pascu era VIP la concertele cu drogați

Droguri, crime, dosare penale, bani și anturaje periculoase. Este numitorul comun al noilor generații care sunt ghidate de tinerii artiști care încurajează consumul de stupefiante. Cântăreții sunt apropiați de traficanții și de interlopii care vând droguri, arme și se ocupă cu traficul de persoane. 

La petrecerile acestor noi artiști au accesul numai tineri cu bani, adesea fii de milionari, precum și Vlad Pascu. Tragedia din 2 Mai scoate la iveală o întreagă caracatiță cu ramificații până la frații Tate. 

Drogurile, băutura, armele, luxul și adrenalina care se naște din încălcarea legii sunt viciile care unesc tinerii. De la copii de milionari și până la trapperi, beizadelele se strâng la petreceri private unde petrec până când se trezesc cu poliția la ușă.

Tragedia de la 2 Mai scoate la iveală detalii înfiorătoare. În afară de tranzacțiile cu droguri, pe Vlad Pascu și Maru, tânărul care a spart farmacia spitalului Floreasca, îi leagă și o prietenie strânsă.

Rețeaua traficanților din jurul copiilor de milionari are ramificații până la tinerii trapperi care promovează consumul de droguri.

Noi STENOGRAME bombă din dosarul șoferului drogat. Miruna Pascu: Nu accidentul e problema, ci ce a apărut după

Un alt tânăr care este apropiat de Vlad Pascu și Maru, cunoscut sub pseudonimul de „Ceil” (seil), care înseamnă „vânzare”, apare alături de noile stele din industria muzicală: MGK 666, Albert NbN (nebene), Yny Seby, Gheboasă.

Până și în versuri, noii artiști ai adolescenților spun cu cât vând gramul de cocaină.

„Vrei sa sara boxa? 500 bancnota, coca – marfa columbia Bogota”, cântă artistul în videoclipul său.

În 2020, MGK a fost săltat de poliție alături de prietenul său Ceil și Albert nbn (Nebene) pentru că manevra arme de foc deținute ilegal. Un pistol de 9 milimetri și peste 60 de cartușe au fost confiscate.

Dosarul Vlad Pascu. Cine sunt "peștii" cei mari pe care îi vizează procurorii - Mențiunea, făcută în referatul de arestare - Indiciu uriaș

Doi ani mai târziu, același trapper „periculos” din cartierul Militari, așa cum îi place să se laude pe piese, a ajuns după gratii alături de alți 5 indivizi după ce au snopit în bătaie un adolescent de 17 ani.

Alți doi trapperi cunoscuți sunt Yny Sebi și Petre Ștefan, idolii adolescenților care au sălile pline la concerte de tineri sub 18 ani.

Prietenul apropiat al acestora este chiar Gheboasă. Gheboasă este cunoscut pentru traficul de droguri și consum. O înregistrare arată clar că acesta vinde cantități uriașe încă de când locuia în Târgoviște. Rețeaua din care face parte are ramificații în zona Chitilei și din Bucureștii Noi.

Cele mai consumate droguri la petreceri sunt cocaina, pastilele de Ecstasy și metamfetamina. Acestea sunt stimulente puternice care produc euforie și oferă energie, iar după ce le trece efectul toți consumă calmante să se liniștească, precum xanax sau chiar oxicodonă. Sevrajul este înfiorător.

 Din cauza noilor droguri care au invadat România, canabisul a devenit perimat tinerii cu mulți bani.

Deși Yny Sebi pare că se ține departe de problemele cu legea, el s-ar fi numărat printre petrecăreții care ar fi distrus o vilă de revelion la începutul anului 2022, alături de Alberto Grasu. Trapperul din Berceni se laudă că trage cu arme de foc prin cartier și își amenință rivalii.

Arsenalul din locuințele lui Vlad Pascu și Tudor Duma. Ce muniții au găsit procurorii în urma perchezițiilor - Detalii șocante

Gheboasă, Yny Sebi, Alberto Grasu, Petre Ștefan, MGK sunt artiștii care sunt ascultați de sute de mii de tineri. Toți au umplut sala la festivalul de muzică trap Beach Please unde Vlad Pascu a stat la VIP-uri.

Și Dani Mocanu, care are sute de mii de fani pe rețelele de socializare, printre care și TikTok, este unul dintre cântăreții care încalcă legea. Nu promovează drogurile, însă de-a lungul carierei s-a ales cu dosare penale pentru trafic de persoane, proxenetism și spălare de bani. Acum este în arest la domiciliu pentru tentativă de omor.

Tot cu traficul de persoane și exploatarea femeilor se ocupă și Vlad Obu. Patron al unui studio de videochat, Obu este arestat pentru că folosea metoda „loverboy” pentru a obliga femei să producă materiale pornografice pe platformele administrate de gruparea sa. Rețeta era copiată la indigo de la frații Tate.

Banii pe care îi câștiga ilegal îi juca la barbut cu milionarii Tate.

Cazul fraților Tate a făcut înconjurul lumii pentru acuzațiile de grup infracțional organizat, trafic de persoane și viol.

Așadar, cazul lui Vlad Pascu scoate acum la iveală legături foarte strânse între artiștii de trap, milionari, traficanți și interlopi. Odată cu amploarea cazului și cu dezvăluirile halucinante din viața intimă a beizadelei, tinerii se revoltă pe rețelele de socializare că au început să „se toarne între ei”.

Cine îi ține spatele lui Vlad Pascu? Schema folosită de mama tânărului drogat pentru a-l scăpa de pușcărie - Noi STENOGRAME