MENIU

VLAD COSMA va fi audiat luni la Comisia juridică a Camerei Deputaţilor

VLAD COSMA va fi audiat luni la Comisia juridică a Camerei Deputaţilor

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor îl va audia, luni, pe deputatul PSD Vlad Cosma pentru care Ministerul Justiţiei a solicitat încuviinţarea arestării preventive, a declarat, miercuri, vicepreşedintele comisiei Ciprian Nica.

"Luni va fi şedinţă de comisie, deja s-a conturat o cerere către Biroul Permanent să aprobe să lucrăm în paralel cu plenul şi luni va fi chemat (Vlad Cosma -n.r.) pentru că el trebuie să fie audiat, aşa spune Constituţia", a precizat Nica.
El a spus că o altă problemă este că toţi deputaţii jurişti aşteaptă să studieze dosarul, pentru că aceasta este procedura.

"Noi nu ne putem pronunţa pe temeinicie, ci numai din punct de vedere juridic vedem ce probe sunt la dosar, dacă sunt probe şi ce conţine acel dosar. Probabil, trebuie să ai ceva acolo ca să ceri arestarea preventivă, ca să încuviinţezi arestarea însemnă că este o faptă deoasebit de gravă care este de o periculozitate aparte", a adăugat Nica.

El a spus că lucrările comisiei şi votul în privinţa acestei cereri a Ministerului Justiţiei vor fi secrete.

Mai multe articole despre:
Vlad Cosma Vlad Cosma audiat audieri Vlad Cosma