MENIU

Visul american: cât timp le-ar trebui piloților ucrainenilor să învețe să lupte pe temutele F-16. Experții rup tăcerea

Avion

Piloții ucrainieni ar avea nevoie de cel puțin șase luni pentru a se familiariza cu manevrarea unui avion F-16, spun experții. Potrivit acestora, vorbim despre un proces extrem de complex prin care ei trebuie să învețe nu doar să opereze, ci și să lupte cu acest tip de aeronavă de vânătoare.

Senatorul republican Lindsey Graham a cerut Administrației Biden să înceapă „de astăzi” pregătirea piloților ucraineni pentru a opera avioanele de luptă F-16, pentru a oferi Ucrainei aceste avioane de luptă cât mai curând posibil, relatează G4Media.ro.

Declarația a fost făcută de senatorul din Carolina de Sud duminică, într-un interviu acordat postului ABC, acesta precizând legislatorii americani care au participat la Conferința de Securitate de la Munchen au fost „aproape în unanimitate” de părere că SUA ar trebui să asigure antrenamentul pentru F-16 și că el crede că decizia președintelui Joe Biden în această privință este „iminentă.”

Mai mult, Graham a îndemnat administrația democrată să nu fie precaută sau să se teamă de președintele rus Vladimir Putin, spunând: „nu vă faceți griji că îl provocați pe Putin, ci pentru a-l învinge.”

Declarațiile senatorului republican sunt printre cele mai directe făcute de un oficial american într-o perioadă în care Administrația Biden este supusă unor presiuni din ce în ce mai mari pentru a furniza Ucrainei aparate de luptă performante.

După ce a primit confirmarea livării de tancuri Leopard 2 și Abrams din Germania și SUA, Ucraina și-a reînnoit în ultima perioadă apelurile pentru a obține rachete cu rază lungă de acțiune și avioane de luptă occidentale, în special temutele F-16 americane.

Aparatele de vânătoare extrem de performante se află de ceva vreme pe lista de dorințe a Ucrainei, dar livrarea lor a fost considerată „în afara limitelor” de către aliații occidentali, care se tem de excaladarea conflictului în cazul accepării livrărilor.

F-16, un avion de luptă supersonic de generația a patra, a fost un produs de export de succes pentru SUA în ultimii ani, ceea ce ridică posibilitatea ca mai multe țări să se unească pentru a oferi Ucrainei aeronavele F-16 – o coaliție similară cu cea care a decis să dea recent Ucrainei tancurile Leopard 2 de fabricație germană.

În prezent, Statele Unite și Ucraina se află în continuare angrenate în discuții privind livrarea de aparate de vânătoare, un moment care ar putea să schimbe radical fața războiului din Europa de Est.

De partea celalată, Marea Britanie și Franța se numără printre țările care au anunțat că sunt dispuse atât să livreze aparate performante, dar și să antreneze piloții ucrainieni.