VISCOLUL a făcut RAVAGII şi în Capitală: maşini avariate, acoperişuri căzute
Pompierii de la ISU București au intervenit, sâmbătă, în Capitală, în 25 de cazuri, printre care scoaterea a două autoturisme de sub o cabină telefonică prăbușită peste mașini din cauza viscolului, pe șoseaua Mihai Bravu, și înlăturarea unei bucăți de tablă desprinse de pe acoperișul Teatrului Evreiesc.
De asemenea, pompierii au intervenit în mai multe situații în care stâlpi sau copaci au căzut la pământ, dar și în cazuri în care bucăți de tablă au fost desprinse de vânt de pe case, existând pericolul de a lovi trecătorii.
Totodată, pompierii au fost solicitați și în situația desprinderii unor bannere din diferite zone ale Bucureștiului sau în cazul în care a existat pericolul căderii unor schele cum a fost cazul înregistrat pe strada Paharnicului la intersecție cu Radu Boiangiu.
În toate aceste cazuri, pompierii au intervenit cu mai multe mașini de descarcerare.
Patru persoane au fost preluate de către o autospecială a ISU București și o ambulanță SMURD de pe A2, după ce au rămas sâmbătă înzăpezite ca urmare a producerii unui accident rutier.
Persoanele au fost aduse la București, acestea solicitând sprijinul prin 112.
"Cu toate că aceste condiții meteo sunt neprielnice, efectiv aceste persoane s-au aventurat la drum. Au mers pe principiul 'lasă că merge și așa'. Iată că s-a arătat că nu este chiar așa. În primul rând condițiile meteo, poate nu neapărat zăpada, cât vântul și vizibilitatea redusă, au generat aceste evenimente rutiere. Primul a fost pe la km 70 pe A2 în sensul Constanța — București, unde un microbuz pur și simplu nu a mai văzut drumul și a ajuns undeva în șanț. O persoană a fost rănită. Acesta ar fi fost un accident minor, dar cum sunt românii care trebuie să vadă ce se întâmplă la fața locului, șoferii au frânat pentru a vedea și ei ce se întâmplă acolo. Bineînțeles că cei care au venit din spate s-au lovit de mașinile din față pentru că nu au mai avut timp să frâneze, în condiții de carosabil alunecos, viscol, vizibilitate redusă sub 50 de metri. În acest carambol au fost implicate 20 de autoturisme. În acest moment autostrada A2 este închisă, iar acolo au rămas doar mașinile care au fost implicate în accident și care sunt luate acum cu platforme și duse în parcări", a declarat pentru Agerpres comisarul-șef Lucian Diniță, șeful Poliției Rutiere.