MENIU

Visarion Alexa, din nou în fața polițiștilor - Mărturii scandaloase din trecut: „Soția mea are 40 de ani, dar arată ca de 18”

Preotul Visarion Alexa

Noi detalii cutremurătoare ies la iveală în dosarul lui Visarion Alexa. Preotul a fost chemat din nou la poliție pentru măsura controlului judiciar. Acesta e acuzat ca ar fi agresat sexual 6 femei în biserică, dar și în chilia sa de vară. El semnează controlul judiciar la secția de poliție din Joița, Giurgiu.

Preotul Visarion Alexa, acuzat de agresi.une sexuală, a mers, miercuri, la secția de poliție din localitatea giurgiuveană Joița, pentru controlul judiciar impus de instanță în cazul său.

Preotul Visarion Alexa, paroh al Bisericii „Pogorârea Sfântului Duh” din Capitală, a fost plasat sub control judiciar după ce mai multe femei l-au acuzat de agresiune sexuală. Arhiepiscopia Bucureştilor a anunțat că preotul a fost suspendat „de la slujirea preoţească”.

Între timp, apar în spațiul public mărturii ale preotului cu privire la soția lui, pe care o asemăna, în urmă cu doi ani, cu „o puștoaică de 18 ani”.

„Am trei fete. Patru, cu tot cu soția mea. Fac o paranteză, pentru că dacă ele își lasă codițe și ieșim împreună pe stradă, eu cu bărboiul ăsta, lumea zice că le-am răpit, săracele. Deși are 40 de ani, soția mea arată ca o puștoaică de 18 ani”, în 2019.

„Nu vă spovediți la oricine, la orice preot! Vă dau un sfat prietenesc. Dacă nu e blând și înțelegător cu tine, indiferent în ce situație te-ai afla, fugiți, că v-o încasați! Iese rău... Căutați un duhovnic mai blând decât mama. Care să se poarte cu dumneavoastră ca și cu copilul lui”, spunea Visarion Alexa, în urmă cu doi ani.

Mai multe articole despre:
visarion acuzatii preot declaratii control judiciar