MENIU

Virusul Zika ajunge în Europa. O femeie însărcinată din Spania, diagnosticată cu acest virus

O femeie însărcinată revenită recent din Columbia a fost depistată pozitiv cu virusul Zika, anunţă Guvernoratul regiunii Catalonia, citat de site-ul cotidianului El Pais. Femeia, care este însărcinată în 13-14 săptămâni, a revenit recent dintr-o călătorie în Columbia, una din zonele cele mai afectate de virusul Zika.

Departamentul catalon al Sănătăţii a anunţat că pacienta, care locuieşte în Spania, este supusă testelor clinice, iar starea sa este gravă.

Autorităţile medicale din Catalonia vor coopera cu Ministerul spaniol al Sănătăţii pentru evaluarea în mod constant a stării de sănătate a femeii însărcinate, conform Mediafax

Virusul Zika, despre care există suspiciuni că ar provoca microcefalia fătului, reprezintă o urgenţă privind sănătatea publică la nivel global care necesită o reacţie rapidă, a stabilit Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

Virusul Zika reprezintă o urgenţă privind sănătatea publică la nivel global care necesită o reacţie rapidă, a stabilit luni Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

Experţii medicali sunt preocupaţi că virusul Zika se transmite foarte rapid şi pe distanţe mari, consecinţele fiind devastatoare. OMS avertiza săptămâna trecută că virusul Zika, transmis în principal de ţânţari, se propagă "în mod exploziv" în America de Sud, unde în 2016 ar putea fi trei-patru milioane de cazuri.

De la depistarea bolii pentru prima dată, în mai 2015, în Brazilia, virusul s-a răspândit în peste 20 de ţări, printre care se numără Brazilia, Columbia, Bolivia, Paraguay, Columbia, Mexic şi Venezuela.

Mai multe articole despre:
Spania femeie însărcinată virusul Zika