Virgil Popescu: ”România poate asigura, din producţia internă, 50% din necesarul de măşti până la sfârşitul anului”
Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a declarat miercuri seara, la un post TV, că România poate asigura din producţia internă, până la sfârşitul anului, 50% din necesarul de măşti.
"Cred că un grad de integrare mai mare al producţiei ar fi benefic în România şi vă dau un exemplu simplu: am spus în starea de urgenţă, am spus şi în starea de alertă, că dorim să integrăm producţia completă de material pentru măşti în România. Am reuşit. S-a integrat la acea companie din Maramureş, printr-un credit garantat de statul român, şi s-a pus în funcţiune instalaţia de producere atât a materialului exterior cât şi a celui filtrant pentru mască.
Deci putem spune că în momentul de faţă în România se poate produce integral un produs. Nu mai avem nevoie de import pentru acel produs. Tot ce se poate produce în România în momentul de faţă până la sfârşitul anului, cu tot ce se mai poate pune în funcţiune, ne putem duce la 50% din necesarul de măşti al României", a spus Virgil Popescu, la un post TV.