MENIU

Virgil Popescu: „În momentul de față, nu avem probleme cu aprovizionarea de gaze pentru la iarnă”

Virgil Popescu ne asigură că stăm bine cu stocurile de gaze. Foto/Profimedia

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, spune că, în prezent, România nu are nicio problemă în aprovizionarea cu gaze pentru la iarnă. 

„Sunt diferite variante de a importa gaze, iar în perioada de iarnă, atunci când e nevoie, putem lua din Azerbaijan, dar asta se poate face doar prin interconectorul care se află între Grecia și Bulgaria, care nu este funcțional. Am avut întâlniri cu ministrul Energiei din Bulgaria și am primit confirmări că se va rezolva până la sfârșitul acestui an. Avem la îndemână și metoda swap. România nu are probleme cu aprovizionarea, în prezent avem asigurat 75% înmagazinată, deci avem stocuri mai mult decât suficiente. Putem avea și înmagazinat 100%, dar după o iarnă am rămas cu 25%. Momentan, avem un echilibru între cel înmagazinat și cel din piață. În România pot fi importate gaze prin Bulgaria, Ungaria și Ucraina. Avem posibilitate de a aduce gaze de import și suntem interconectați cu toți vecinii noștri.

În momentul de față, un singur oraș se încălzește cu păcură, Drobeta Turnu Severin, din cauză că termocentrala de la Halânga a intrat în insolvență. Poate fi adaptată soluția pe păcură și în alte orașe, chiar și la București”, a declarat ministrul Energiei, în emisiunea „Raport de zi”, de la REALITATEA PLUS.