MENIU

Virgil Musta atenționează că se apropie valul 3 al pandemiei: „Dacă nu se respectă regulile, restricțiile vor crește” - Cum va fi de PAȘTE

Virgil Musta

Medicul Virgil Musta, şeful secţiei de boli infecţioase de la Spitalul Victor Babeş din Timişoara, atrage atenția că dacă nu se respectă regulile, restricțiile vor crește și în România, precum în toată Europa, care e aproape închisă din cauza presiunii mari pe sistemul de sănătate.

„Dacă suntem precauți, pandemia poate fi ținută sub control. Sunt convins că asta se va întâmpla, astfel încât Paștele să fie tradițional și să nu trebuiască să luăm măsuri restrictive. Pentru asta însă, toată lumea trebuie să înțeleagă riscul valului 3, iar regulile să fie respectate.

Foarte probabil că dacă nu se respectă regulile, restricțiile vor crește ca în toată Europa care e aproape închisă din cauza presiunii mari pe sistemul de sănătate care e în majoritatea țărilor europene. Cred că nu e suficient să discutăm în spital, ci trebuie discutat în comunitate cu factorii de decizie.

Spitalul nostru e de nivel 1 și e plin, avem doar câteva locuri în care, imediat ce se eliberează, alți pacienți sunt preluați. Și spitalele suport au presiune. Să fim precauti și să acționăm corespunzător din timp", a spus medicul Virgil Musta, luni, la un post TV.

Mai multe articole despre:
virgil musta valul 3 restrictii