MENIU

Viorica Dăncilă, trimisă în gura "lupului" la o zi după detonarea MCV-ului

Premierul Viorica Dăncilă va fparticipa, pe 14 noiembrie, în plenul Camerei Deputaţilor, la "Ora prim-ministrului", la solicitarea grupului liberal, a decis, miercuri, Biroul permanent al acestui for.

Viorica Dăncilă trebuie să apere agenda PSD pe justiţie chiar în ziua în care Parlamentul European va vota rezoluția împotriva României și la o zi după raportul MCV, unul care va fi, potrivit aşteptărilor, incomod pentru Executivul României.

Dezbaterea cerută de liberali are tema "Angajamentul Guvernului Dăncilă privind respectarea recomandărilor Comisiei de la Veneţia şi ale reprezentanţilor instituţiilor UE referitoare la modificările legilor Justiţiei, ale Codului penal şi ale Codului de procedură penală".

PNL solicitase prezenţa premierului în plen în săptămâna 5 - 9 noiembrie, însă Viorica Dăncilă a transmis o scrisoare conducerii Camerei în care anunţa că în această perioadă are agenda ocupată.

Premierul a precizat că în 2 noiembrie va participa la Reuniunea cvadrilaterală România - Grecia - Bulgaria - Serbia, iar apoi va efectua vizite de lucru în Sultanatul Oman şi Statul Qatar, în perioada 3-8 noiembrie.

Liderul deputaţilor liberali, Raluca Turcan, a precizat, după şedinţa conducerii Camerei, că propunerea referitoare la data la care premierul să fie prezent în plen a aparţinut preşedintelui PSD, Liviu Dragnea.

"După 10 încercări depuse în scris la conducerea Camerei Deputaţilor, astăzi, în unanimitate, Partidul Naţional Liberal a reuşit aducerea în faţa Parlamentului a premierului Viorica Vasilica Dăncilă în data de 14 noiembrie. Propunerea referitoare la dată, în mod surprinzător, a fost făcută chiar de Liviu Dragnea. Partidul Naţional Liberal a solicitat în scris de 10 ori, data a ales-o Liviu Dragnea. Vom vedea care este scopul acestei deschideri pe care a manifestat-o la modul cel mai maliţios cu putinţă şi cinic cu putinţă", a precizat Turcan.

Ea a adăugat că PNL va sancţiona toate derapajele în această dezbatere.

"Însă, pe fond, important este că vom avea ocazia să o întrebăm pe premierul României de ce a acceptat ca Guvernul să fie luat pe persoană fizică, în subordinea totală a lui Liviu Dragnea, de ce agenda guvernamentală în interes public este complet inexistentă, de ce bani europeni care ne sunt puşi pe masă nu sunt absorbiţi, de ce România a ajuns ruşinea Uniunii Europene şi suntem în punctul de a primi o sancţiune împotriva căreia luptăm pe toate fronturile, pentru că e vorba de noi şi de mândria noastră, ca ţară, să o primim din partea UE. (...) Atragem atenţia că această ocazie poate să fie momentul restabilirii adevărului în Parlamentului României. Partidul Naţional Liberal va sancţiona toate derapajele în dezbaterea din Parlament şi sperăm că vom trage semnalul că această guvernare incompetentă condusă de Viorica Vasilica Dăncilă şi compania trebuie să înceteze", a mai spus Turcan, potrivit Dragnea.

Mai multe articole despre:
Viorica Dăncilă