MENIU

Viorica Dăncilă, lăsată în offsaid de PSD. Cadou neașteptat de ziua ei de naștere

Viorica Dăncilă a primit un cadou special, chiar de ziua ei de naștere, din partea colegilor de partid: să mai aștepte până la câștigarea șefiei Organizației de Femei social-democrate. Conducerea PSD a decis, luni dimineață, ca până la organizarea congresului în februarie să NU mai aibă loc niciun fel de alegeri în nicio organizație din PSD, informează Realitatea PLUS. Astfel că Viorica Dăncilă a fost pusă pe tușă, fără știrea ei. Ea nu va putea organiza alegerile pentru șefia femeilor PSD în ianuarie, așa cum spera. Decizia a fost luată în absența sa de conducerea partidului.

 

Conducerea PSD, reunită luni la Parlament, a decis să nu mai fie organizate alegerile pentru conducerea Organizației de Femei la sfârșitul lunii ianuarie. Mai precis, Marcel Ciolacu ar fi cerut să nu fie organizate niciun fel de alegeri, în nicio organizație a partidului, până la congresul PSD din 29 februarie anul viitor, potrivit Realitatea PLUS.

Decizia o lovește direct pe fosta șefă a social-democraților, Viorica Dăncilă, care conduce interimar organizația femeilor PSD de trei săptămâni.

În plus, hotărârea conducerii PSD a fost luată în absența Vioricăi Dăncilă.

Decizia vine după ce săptămâna trecută, când Dăncilă a fost asigurată că la sfârșitul lunii ianuarie anul viitor să se facă alegerile pentru conducerea plină a femeilor PSD, iar ea să devină președinte plin al organizației.

Comitetul Executiv al PSD s-a reunit, vineri, la sediul din Kiseleff, iar subiectele de discuție au vizat fixarea datei alegerilor pentru organizația de femei a partidului, precum și conferințele județene pentru alegerile din alte filiale social-democrate.

Viorica Dăncilă a declarat, vineri, în urma ședinței CEx a PSD, că nu este împotriva unei candidaturi din partea lui Carmen Dan pentru șefia organizației femeilor social-democrate, și nu numai aceasta, pentru că nu dorește să fie unicul candidat. Dăncilă este, în momentul de față, președintele interimar al organizației.
 
„Mi-ar place (plăcea - n.red.) să candideze nu numai Carmen Dan, oricine (pentru șefia organizației de femei social-democrate - n.red.), pentru că asta este democrația, nu vreau să fiu candidat unic. În fond, încrederea colegelor, a organizațiilor va fi cea care va decide cine va conduce în perioada următoare organizația de femei”, a afirmat vineri Viorica Dăncilă despre o posibilă candidatură a lui Carmen Dan pentru funcția de președinte al organizației femeilor social-democrate.
 
Ea a mai spus că alegerile pentru conducerea organizației de femei a PSD vor avea loc ”probabil în ianuarie”, înaintea congresului partidului.

Viorica Dăncilă a devenit președinte interimar al organizației de femei PSD, după ce și-a dat demisia de la conducerea partidului, la două zile de la pierderea alegerilor prezidențiale, pe 26 noiembrie.

Pentru a deveni președinte cu atribuții depline al filialei este necesară organizarea unei conferințe de alegeri.