MENIU

Războiul între Palate, tema nr.1 în ședința de Guvern. Dăncilă: "Iohannis blochează alocațiile"

Viorica Dăncilă, nou atac la Iohannis

Premierul Viorica Dăncilă și-a deschis ședința de Guvern de miercuri, 27 februarie, cu un nou atac la adresa președintelui Klaus Iohannis. La doar două zile după ce șeful PSD Liviu Dragnea l-a acuzat pe Iohannis că este vinovat de întârzierea acordării alocațiilor, prin trimiterea bugetului la CCR., premierul României duce mesajul în ședința de Guvern.

Premierul Viorica Dăncilă a lansat un nou atac puternic la adresa președintelui Klaus Iohhanis pe care îl acuză că a intrat deja în campanie electorală și că acțiunile sale sunt împotriva intereselor României.

Viorica Dăncilă a reluat acuzația lui Dragnea la adresa lui Iohannis: acesta se face vinovat de faptul că alocațiile pentru copii nu vor fi majorate de la 1 martie. 

"Singura preocupare a lui Klaus Iohannis este campania electorală, atitudinea lui nu are nicio legătură cu interesele românilor și ale României", a declarat Viorica Dăncilă în debutul ședinței de Guvern.

Zilele trecute, șeful PSD Liviu Dragnea l-a acuzat pe Iohannis că este principalul vinovat de întârzierea acordării alocațiilor, prin trimiterea bugetului la CCR și că soluția unei OUG pentru alocații nu este posibilă.

Acum, Viorica Dăncilă a preluat mesajul anti-Cotroceni în ședința oficială de Guvern:

"Acest gest fără precedent, de a contesta la CCR bugetul, denotă o lipsă de responsabilitate ce poate afecta România. Demonstrează că nu e interesat nici de creșterea veniturilor, investițiilor, a actului medical, de educație, ci doar de campania electorală. E de neînțeles de ce a blocat creșterea alocațiilor. Când spune adevărul: Sau se teme că vom face prea multe investiții. Nu are niciun fel de suport, în realitate. Singura lui preocupare e campania electorală și atitudinea sa nu are nicio legătură cu interesul României și al românilor.", a declarat Viorica Dăncilă la începutul ședinței de Guvern.

Viorica Dăncilă l-a "urecheat" pe Klaus Iohannis în public

Premierul făcuse declarații similare și vineri, dar nu în contextul unei ședințe de Guvern. Viorica Dăncilă l-a atacat pe președintele Klaus Iohannis, după ce șeful statului a respins bugetul pe 2019, pe care a refuzat să-l promulge, anunţând că sesizează Curtea Constituţională.

Viorica Dăncilă a declarat că afirmațiile făcute de președintele Klaus Iohannis sunt "de campanie electorală" și a subliniat că "jocul politic si interesul personal primeaza inaintea romanilor si a Romaniei".

"Pentru mine este clar. Aceste declarații sunt declaratii politice, de campanie electorală. Voi da un singur exemplu. Aceleași declarații erau înainte de a prelua președinția rotativa a Consiliului UE. Domnul presedinte Iohannis spunea ca nu sunteti pregatiti, ca presedintia Romaniei la Consiliul UE va fi una mediocra si că nu vom avea rezultate. Realitatea a infirmat acest lucru.

In nici doua luni, Romania a inchis mai multe dosare decat presedintia austriaca in 6 luni. De aceea spun ca sunt declaratii pur electorale. Guvernul acesta, pe care domnul președinte îl critică permanent, a adus foarte multe lucruri bune pentru cetateni.

Intrebati-i pe cei carora le-am crescut salariile. Intrebati de investitiile facute in mediul rural. Deci sunt foarte multe lucruri... Ca sa generalizezi si sa spui ca un guvern nu este bun nu poate fi decat din punct de vedere electoral".