Viorel Hrebenciuc și Andrei Hrebenciuc au votat în arestul Poliției Brașov
Fostul deputat Viorel Hrebenciuc şi fiul acestuia, Andrei Hrebenciuc, precum şi Paltin Sturdza, arestaţi preventiv în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri, au votat, duminică, în arestul Poliţiei Judeţene Braşov.
Potrivit preşedintelui secţiei de votare numărul 15, Ana Popa, la care este arondat arestul Poliţiei Judeţene Braşov, urna mobilă a fost solicitată de 29 de persoane aflate în arest preventiv, acestea exercitându-şi dreptul la vot până la ora 10.00.
Printre cei care au votat s-au numărat şi fostul deputat Viorel Hrebenciuc şi fiul acestuia, Andrei Hrebenciuc, precum şi Paltin Sturdza, arestaţi preventiv în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri. Cei trei au votat în arestul Poliţiei Judeţene Braşov şi în primul tur al alegerilor.
Mai multe pe Mediafax