MENIU

Violeta Alexandru, la bilanțul primului an de mandat la minister: „PSD s-ar bucura să eșuăm”

violeta alexandru

Ministrul Muncii a afirmat în conferința de presă prilejuită de primul an de mandat că România are cu 15.000 de angajați mai mult decât la începutul lui 2020. Informațiile acestea provin din sistemul REVISAL (Registrul General pentru Evidența Salariaților). Violeta Alexandru s-a referit și la faptul că Social-Democrații s-ar bucura dacă Executivul Orban ar eșua în misiunea sa, chiar acă acest lucru i-ar afecta pe cetățenii simpli ai acestei țări.

Violeta Alexandru: "Aş vrea să le spun tuturor celor care mint despre milionul de şomeri, tuturor celor care s-ar bucura, vă spun direct, mă refer la PSD, s-ar bucura să eşuăm. În cinismul lor, se bucură politic dacă PNL greşeşte, uitând că acest lucru înseamnă, fiind la guvernare, faptul că nu ajunge sprijinul la români. Scopul lor este să tragă frâna de mână şi pentru ţară, şi pentru ceea ce face fiecare ministru liberal. Plăcerea lor este să nu ne descurcăm, ca sprijinul să nu ajungă la dumneavoastră."

Ministrul a vorbit și despre „volumul imens de plăți” efectuat de Ministerul Muncii în perioada crizei sanitare. Acestea au fost deopotrivă pentru angajatori și pentru angajați.

Violeta Alexandru a conchis prin faptul că România va trece cu bine peste perioada nefastă cauzată de noul coronavirus.

Violeta Alexandru: "Ce-mi arată acest lucru: oamenii au încredere că o să ne revenim şi o să ne revenim. (..) Muncesc pentru că ştiu că aceasta este cea mai bună formă să putem să ducem lucrurile mai departe".

Mai multe articole despre:
Violeta Alexandru