Vinul i-a adus longevitatea. Câţi ani a trăit un bărbat care a băut patru sticle de vin roşu pe zi
Antonio Docampo García, fondatorul companiei producătoare de vinuri, Bodegas Docampo, obişnuia să bea patru sticle de vin roşu pe zi, două la prânz şi două seara, tabiet ce i-a garantat longevitatea: a trăit 107 de ani, notează The Telegraph.
Antonio Docampo García, care a murit, în urmă cu o săptămână, la vârsta de 107 de ani, îşi datorează traiul lung obiceiurilor în materie de băutură: patru sticle de vin, pe zi, şi fără apă.
Familia acestuia povesteşte cum Docampo adora să consume două sticle la masa de prânz şi două la cină.
"Putea să bea un litru jumate deodată. Când ne aflam amândoi acasă, ajungeam să consumăm şi 200 de litri pe lună!", relatează fiul său, Miguel Docampo López.
Docampo deţinea propria sa podgorie şi conducea compania producătoare de vinuri Bodegas Docampo.
Nepotul său, Jerónimo Docampo, care a preluat conducerea companiei, a relatat pentru publicaţia "La Voz de Galicia":
"Cel mai mult din ce producea vindea, însă păstra o cantitate însemnată şi pentru el. Dacă producea 60.000 de litri pe an, păstra 3.000 de litri pentru el. Mereu ne spunea că acesta este secretul longevităţii".