MENIU

Vineri începe a doua etapă a înscrierilor în clasa pregătitoare

Vineri începe a doua etapă a înscrierilor în învăţământul primar, acesta desfăşurându-se în intervalul 24-30 martie. Rezultatele finale vor afişate în unităţile de învăţământ şi pe site-urile inspectorarelor şcolare în data de 6 aprilie. "Părinţii vor completa un nou formular de înscriere, repartizarea urmând a se realiza pe locurile disponibile după prima etapă. Unităţile de învăţământ sunt obligate să afişeze situaţia copiilor înscrişi şi a locurilor libere, după fiecare etapă de înscriere", transmite Ministerul Educaţiei.

Perioada a doua de înscrieri va avea loc între 24 și 30 martie 2017.

În data de 6 aprilie 2017 se vor afișa, la fiecare unitate de învățământ, listele finale ale copiilor înscriși în clasa pregătitoare.

În perioada 7-13 aprilie vor fi centralizate şi soluţionate, de către inspectoratul școlar, cererile părinților copiilor care nu au fost încă înscriși la vreo unitate de învățământ. Soluționarea de către inspectoratul școlar a oricărei alte situații referitoare la înscrierea în învățământul primar se va face luând în calcul, cu prioritate, interesul educațional al copilului.

Rezultate înscriere clasa pregătitoare, prima etapă

Conform datelor Ministerului Educaţiei, 99,2% din cererile depuse au fost admise în prima etapă din calendarul de înscriere în învățământul primar

În prima etapă (27 februarie - 16 martie), stabilită de Ministerul Educaţiei Naţionale pentru înscrierea copiilor înînvățământul primar în anul şcolar 2017-2018, au fost depuseși validate, la nivel naţional, 154.102 cereri.

Dintre acestea, au fost admise 152.872 de cereri, reprezentând 99,2% din totalul solicitărilor înregistrate. Astfel, 130.526 de cereri (84,7%) au fost admise la prima opțiune făcută pentru școala de circumscripție, 21.443 de cereri (13,9%) au fost admise la prima opțiune făcută pentru altă școală, iar 903 cereri (0,6%) au fost admise la a doua opțiune făcută pentru școala de circumscripție. Celelate 1.230 de cereri (0,8%) vor fi soluționate în a doua etapă, deoarece nu conțineau opțiunea aferentă revenirii la școala de circumscripție

Din cele 154.102 cereri introduse, 129.413 cereri (84%) vizează copii cu vârsta de 6 ani împlinită până la data de 31 august 2017 (inclusiv), iar 24.689 de cereri (16%) vizează copii cu vârsta de 6 ani împlinită începând cu data de 1 septembrie 2017. Pe medii de rezidență, 83.286 de cereri (54%) provin din mediul urban, iar 70.816 cereri (46%) din mediul rural.

Anul trecut, în prima etapă au fost admise 166.698 de cereri, adică 99,1% din totalul celor 168.226 de cereri înregistrate.

A doua etapă de depunere a cererilor, rezervată copiilor care nu au fost cuprinşi în nicio unitate de învăţământ după prima etapă, se va desfăşura în perioada 24 - 30 martie. În acest sens, părinţii vor completa un nou formular de înscriere, repartizarea urmând a se realiza pe locurile disponibile după prima etapă. Unităţile de învăţământ sunt obligate să afişeze situaţia copiilor înscrişi şi a locurilor libere, după fiecare etapă de înscriere. Rezultatele finale vor afişate în unităţile de învăţământ şi pe site-urile inspectorarelor şcolare în data de 6 aprilie. În perioada 7-13 aprilie vor fi soluţionate, la nivel local, toate cazurile nerezolvate.

Metodologia prevede că la clasa pregătitoare sunt obligatoriu înscrişi copiii care împlinesc 6 ani până pe 31 august 2016, în timp ce copiii care împlinesc 6 ani între 1 septembrie şi 31 decembrie 2016 pot fi înscrişi în clasa pregătitoare cu condiţia să dea un test de evaluare psihosomatică.

Calendarul şi metodologia de înscriere a copiilor în învățământul primar în anul școlar 2017 – 2018 au fost puse în dezbatere joi de Ministerul Educaţiei. Potrivit proiectului, cererile de înscriere se completează începând cu 27 februarie, online sau la unitatea de învăţământ.

„Părinții ai căror copii împlinesc vârsta de 6 ani până la data de 31 august 2017 inclusiv au obligația de a înscrie copiii în învățământul primar în clasa pregătitoare, în conformitate cu prevederile legii și ale prezentei metodologii. Părinții ai căror copii împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie — 31 decembrie 2017 inclusiv pot să-și înscrie copiii în învățământul primar în clasa pregătitoare, dacă dezvoltarea lor psihosomatică este corespunzătoare. Părinții copiilor care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie — 31 decembrie 2017 inclusiv, care nu optează pentru înscrierea copiilor în clasa pregătitoare în anul școlar 2017-2018, sau ai celor pentru care evaluarea (..) arată că dezvoltarea psihosomatică nu poate asigura parcurgerea cu succes a clasei pregătitoare își vor înscrie copiii la grădiniță în grupa mare”, prevede proiectul.

Totodată, în cazul în care există solicitări de înscriere în clasa pregătitoare a copiilor care împlinesc 6 ani după data de 31 decembrie 2017, inspectoratele școlare /unitățile de învățământ vor consilia părinții privind nevoia de a lua decizii în interesul educațional al copilului și îi vor informa că solicitarea nu poate fi soluționată decât în urma evaluării dezvoltării psihosomatice care să ateste pregătirea copilului pentru parcurgerea cu succes a clasei pregătitoare.

„În cazul în care rezultatul evaluării arată că dezvoltarea psihosomatică nu poate asigura parcurgerea cu succes a clasei pregătitoare, copiii vor fi înscriși în grupa mare din învățământul preșcolar. Rezultatul evaluării nu poate fi contestat”, se mai arată în proiect.

CALENDARUL înscrierii în învăţământul primar pentru anul şcolar 2017-2018. Etapa a II-a:

22– 23 martie 2017 - Afișarea în unitățile de învățământ și pe site-ul inspectoratului școlar și al unităților de învățământ a candidaților înmatriculați, a numărului de locuri rămase libere și a listei copiilor neînscriși după prima etapă.

23 martie 2017 – Comunicarea, prin afișare la unitățile de învățământ și pe site-ul inspectoratului, a procedurii specifice de repartizare a copiilor pe locurile disponibile, elaborată de inspectoratul școlar. Informarea Ministerului Educației Naționale de către comisia județeană/a municipiului București, cu privire la procedura specifică de repartizare a copiilor pe locurile disponibile, în etapa a doua.

24 martie – 30 martie 2017 – Depunerea cererii-tip de înscriere la secretariatul unității de învățământ aflate pe prima poziție dintre cele trei opțiuni exprimate pentru etapa a doua, de către părinții copiilor care nu au fost cuprinși în nicio unitate de învățământ în etapa anterioară sau care nu au participat la prima etapă. Validarea cererilor-tip de înscriere la unitatea de învățământ aflată pe prima poziție în opțiunile privind înscrierea copiilor.

31 martie – 5 aprilie 2017 – Procesarea, la nivelul unităților de învățământ, a cererilor-tip de înscriere depuse de părinți, aplicând procedura specifică elaborată de inspectoratul școlar, pe baza criteriilor generale și a celor specifice de departajare, în limita locurilor disponibile. Completarea, în aplicația informatică, adatelor dincererile – tip de înscriere pentru candidații admiși în aceastăetapă.

6 aprilie 2017 – Afișarea la fiecare unitate de învățământ a listelor finale ale copiilor înscriși în clasa pregătitoare.

7 – 13 aprilie 2017 – Centralizarea și soluționarea de către inspectoratul școlar a cererilor părinților copiilor care nu au fost încă înscriși la vreo unitate de învățământ.

Soluționarea de către inspectoratul școlar a oricărei alte situații referitoare la înscrierea în învățământul primar, având în vedere, cu prioritate, interesul educațional al copilului.

Proiectul de metodologie prevede că în cazul în care o şcoală nu are capacitatea să îi admită în clasa pregătitoare pe toţi copiii care i-au fost arondaţi prin procedura de anul trecut, atunci inspectoratul şcolar judeţean poate să decidă reconfigurarea circumscripţiilor şcolare.

Consultaţi AICI întrega metodologie de înscriere în anul şcolar 2017-2018