FMI vine la București, dar nu-l mai găsește pe Vâlcov. Ce alte surprize i-a pregătit Guvernul Ponta
O misiune tehnică a Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi Comisiei Europene va veni la Bucureşti în perioada 19 - 26 mai, a anunţat, marţi, ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, la Palatul Parlamentului.
De la ultima vizită a FMI la București, noul ministru de Finanțe s-a întâlnit de două ori cu oficialii Fondului, la aceștia acasă - la New York, respectiv Washington.
FMI a plecat fără rezultate de la București la ultimele două vizite. Mai mult, omul cu care au purtat negocierile, fostul șef al Finanțelor, Darius Vâlcov, este acum reținut în arestul Capitalei.
Guvernul Ponta a derapat serios de la cerințele acordului, prin nesocotirea unor impuneri ale FMI, cum ar fi restructurarea datoriilor la companiile de stat, sau prin asumarea unor modificări fiscale neargumentate suficient din perspectiva încadrării în deficitul bugetar.
"În luna mai vor veni la Bucureşti. Între 19 şi 26 mai va avea loc la Bucureşti o misiune tehnică, discuţii tehnice pe Codul Fiscal şi stadiul implementării măsurilor cuprinse în programul cu Fondul Monetar şi Comisia Europeană. Au fost deja câteva acţiuni pe care le-am întreprins la întoarcerea de la Washington, măsuri care erau oarecum întârziate în programul cu FMI şi CE. O să le aflaţi. Trebuie discutate în Guvern şi aprobate", a spus Teodorovici, citat de Agerpres.
De asemenea, ministrul de Finanțe a precizat că, în septembrie, actualul acord expiră şi speră să fie un rezultat pozitiv.
"Să încheiem acordul aflat în derulare în bune condiţii şi am mari speranţe că în acest an România va face acest pas extrem de important. Este foarte importantă misiunea din luna mai, de la Bucureşti. Dacă lucrurile stau aşa cum ne dorim cu toţii, atunci, în luna iulie, este posibilă o discuţie în board-ul Fondului şi apoi în cadrul Comisiei Europene pentru ca în luna septembrie, când acest acord expiră, să fie un rezultat pozitiv. După aceea, vedem exact care vor fi discuţiile şi intenţiile noastre ca ţară vizavi de o discuţie pe un nou cadru de colaborare", a afirmat ministrul Finanţelor Publice.
Codul Fiscal, criticat de FMI: Dimensiunea reducerilor de taxe trebuie reanalizată cu atenție
Pe lângă Codul Fiscal, Executivul de la București a mai pregătit și alte surprize experților fiscali internaționali, cum ar fi reducerea TVA la alimente la 9% începând cu iunie 2015 sau arestarea negociatorului nr.1 cu Fondul, fostul șef al Finanțelor, Darius Vâlcov.