Viktor Orban, optimist în privința unei înțelegeri a Rusiei cu NATO și SUA
Premierul ungar Viktor Orban a apreciat, după o întâlnire la Moscova cu Vladimir Putin, că este posibil un acord de securitate între Rusia, de o parte, şi SUA şi NATO de cealaltă parte, în ciuda divergenţelor semnificative.
Aflat în ceea ce el a numit "o 'misiune de pace'', Orban şi-a manifestat speranţa că discuţiile ce vor urma în zilele şi săptămânile următoare vor conduce în final la un acord, potrivit Agerpres.
"Aş dori să vă asigur că niciun lider al Uniunii Europene, al statelor membre nu îşi doresc un război. Suntem în favoarea unei soluţii politice”, a subliniat Orban în debutul întâlnirii cu preşedintele rus, informează agenţia de presă RIA Novosti.
Tensiunile s-au intensificat în ultimele săptămâni după ce Rusia a masat la frontiera ucraineană peste o sută de mii de soldaţi şi armament greu, Occidentul temându-se astfel că Rusia ar plănui o invazie, intenţii negate de responsabilii ruşi.
Moscova a transmis în decembrie Washingtonului o serie de propuneri privind arhitectura de securitate europeană, cerând în special excluderea oricărei noi extinderi a NATO către Est, cu accent asupra Ucrainei, încetarea cooperării Alianţei cu statele din fostul bloc sovietic şi retragerea trupelor NATO din ţările Europei de Est care au aderat la această alianţă începând din 1997.
În cursul discuţiilor avute cu Rusia asupra acestor propuneri şi în răspunsurile scrise transmise Moscovei, Statele Unite au respins aceste cereri, evocând în schimb posibile măsuri de sporire a încrederii, precum inspectarea de către Rusia a scuturilor antirachetă amplasate de SUA în Polonia şi România. La conferinţa de presă cu premierul Orban, preşedintele Putin a considerat ''clar că preocupările de principiu ale Rusiei au fost ignorate'' de către SUA şi NATO.