MENIU

Viktor Orban, în România - MOTIVUL vizitei pe care o va face premierul Ungariei

Premierul Ungariei, Viktor Orban, şi vicepremierul României, Kelemen Hunor, sunt aşteptaţi să participe, săptămâna viitoare, la lucrările Universităţii de Vară de la Băile Tuşnad, cunoscută sub numele de Tusvanyos.

Subiectele principale care vor fi dezbătute sunt împărţite pe patru categorii: războiul din Ucraina "şi tot ceea ce acesta înseamnă pentru această regiune şi pentru viitorul apropiat", criza economică, Uniunea Europeană şi rolul ei în această regiune şi teme legate de păstrarea identităţii naţionale a maghiarilor.

"Revenim cu mai mult de 400 de programe. Sunt 27 de corturi în care se desfăşoară dezbaterile şi programele zilnice începând de miercuri şi până sâmbătă. Avem dezbateri care deja sunt tradiţionale. Cel mai important şi cel mai mediatizat este programul de sâmbătă, care se desfăşoară pe scena principală (...), unde vor susţine dezbaterea lor deja tradiţională domnul prim-ministru Orban Viktor şi Tokes Laszlo, preşedintele Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania, alături de Nemeth Zsolt, care este unul dintre fondatorii universităţii de vară", a declarat Sandor Krisztina.

Referitor la subiectul dezbaterii de sâmbătă, 23 iulie, la care participă premierul Ungariei, ea a subliniat că Viktor Orban porneşte, în discursul său, de la mottoul Universităţii de la Tusvanyos, care este în acest an "Van, ami örök", despre care a spus că se traducere "Există ceva ce e etern", traducerea de pe programul făcut public în prezent fiind "Tusvanyos etern".

"Premierul Orban, de obicei, porneşte de la ideea principală, adică de la mottoul actual şi de acolo nu se ştie, dar aşa cum ne-am obişnuit, cred eu, va oferi un program politic şi pentru guvernul ungar şi câteva gânduri despre viitorul sau perspectivele Uniunii Europene. El, de obicei, nu analizează, ci dă un program, aici la Băile Tuşnad. Că are el în fiecare an, în februarie, o evaluare anuală, acolo el vorbeşte despre ce este legat de Ungaria şi de politica internă şi aici vorbeşte mai mult şi despre perspectivele Uniunii Europene şi în general globale", a precizat Sandor Krisztina, potrivit AGERPRES.

 

Mai multe articole despre:
orban vizita romania