Viktor Orban, comparat cu Nicolae Ceaușescu după ce s-a îmbrăcat cu un palton îmblănit și căciulă pe cap
Premierul ungar Viktor Orban a fost comparat cu Nicolae Ceaușescu după ce a apărut îmbrăcat cu un palton îmblănit și o căciulă pe cap.
Acesta purta haine tradiționale din Kazahstan, în timpul vizitei sale în această țară. Imaginile au fost postate chiar de oficialul ungar pe pagina sa de Facebook, iar reacțiile nu au întârziat să apară. Mulți au râs de costumația lui, iar unii chiar l-au comparat cu fostul dictator român. În prezent, Viktor Orban pare să fie un aliat mai bun pentru Rusia decât Kazahstan, notează specialiștii. Asta în condițiile în care țara din Asia Centrală încearcă să se îndepărteze de Moscova și chiar este un furnizor important de gaz pentru Uniunea Europeană.
În comentariile de pe pagina premierului ungar, mulți oameni au râs de costumația lui. Un comentator chiar l-a comparat cu Nicolae Ceaușescu: „Ceaușescu live“, a scris el.
În cadrul negocierilor de la Astana va fi semnat şi acordul „Stipendium Hungaricum” pentru perioada 2024-2026, fiind în derulare şi pregătiri pentru apariţia mai multor universităţi maghiare în Kazahstan.
Liderii statelor turcice Azerbaidjan, Kazahstan, Kârgâzstan, Ungaria, Turcia, Turkmenistan şi Uzbekistan vor discuta şi despre evoluţiile politice şi economice din regiune şi din afara acesteia.