Viktor Orban către UE: Migrațía e periculoasă pentru bunăstare și pentru cultura creștină
Premireul ungar Viktor Orbán transmite un nou mesaj sfidător la adresa Uniunii Europen. "Noua propunere privind migraţia nu este bună pentru noi", a declarat acesta, luni, la Sofia, după discuţiile cu omologul bulgar, Boiko Borisov, a cărui ţară îndeplineşte în prezent preşedinţia rotativă a UE.
„Discuţiile privind cotele obligatorii au un efect stimulator asupra migraţiei, care este periculoasă asupra siguranţei noastre publice, a bunăstării şi a culturii creştine, a afirmat Viktor Orbán. Liderul de la Budapesta a reproșat și faptul reglementările europene nu stabilesc și un prag maxim al migrației.
Viktor Orbán a subliniat faptul că numărul imigranţilor ce urmează să fie primiţi, obligatoriu, creşte constant, iar potrivit noii propuneri Ungaria ar trebui să primească anual 10 mii de oameni, cei mai mulí refugiațí din spațiul de conflict sirian.
În acest context, Viktor Orban a anunţat că țara sa a elaborat propria propunere, a cărei esenţă este că UE nu trebuie să aşeze în centrul gândirii imigranţii ci securitate statelor care ar urma să le ofere găzduire: "Nu are sens să vorbim despre relocare până când nu garantăm apărarea graniţelor."
Întâlnirea celor doi premieri, ungar și bulgar, vine în contextul în care Boiko Borisov este tot mai des identificat de către analiștii politici drept un nou lider naţionalist de tip Orbán, a cărui poziţie faţă de Rusia și Turcia seamănă cu cea a premierului ungar.