MENIU

Vijeliile au făcut prăpăd în Prahova. Peste 1.000 de oameni au rămas fără curent electric

Foto arhivă

Pompierii prahoveni au intervenit vineri seara în mai multe localităţi din judeţ pentru îndepărtarea unor elemente de construcţie sau copaci căzuţi, în contextul Codului roşu de vânt puternic. Totodată, 1.105 consumatori de energie electrică erau nealimentaţi sâmbătă dimineaţa, în localităţile Valea Doftanei (187), Sinaia Cota 1400 (5), Maneciu, Izvoarele, Teişani (913).

Potrivit ISU Prahova, s-a acţionat în comuna Bărcăneşti, sat Ghighiu, pentru îndepărtarea unui cort pe structură metalică, iar în Blejoi un panou publicitar a fost smuls de vântul puternic.

În Ploieşti, str. Găgeni, pompierii au venit în sprijinul unei familii, fiind degajate elemente constructive - perete şi o parte din acoperişul casei. Două persoane au fost evacuate şi transportate la un centru de asistenţă socială.

Elemente de construcţie au mai fost îndepărtate în trei locuri din Ploieşti, acţionându-se şi în Buşteni, unde un copac a fost doborât de vânt.

Zona montană înaltă a judeţului Prahova s-a aflat, vineri seară, sub avertizare Cod roşu de vânt, autorităţile emiţând mesaj RO-ALERT pentru Azuga, Sinaia, Buşteni şi Valea Doftanei.