MENIU

VIDEO Vaccinuri anti-Covid PERICULOASE pe piața neagră. Specialiștii avertizează asupra riscurilor enorme pentru cumpărători

Foto: Profi Media

Vaccinuri Pfizer, Moderna și AstraZeneca, scoase la vânzare pe Darknet! O doză este vândută cu prețuri care pornesc de la 250 de dolari și pot ajunge la 2.500. Specialișii atrag atenția că astfel de vaccinuri sunt extrem de periculoase și, în plus, cei care le cumpără riscă să le dea date personale unor infractori. 

”Există o piață neagră pentru absolut orice. Marketurile acestea au început să vândă vaccinuri împotriva coronavirusului în decembrie anul trecut. În schimb, în acest moment avem o întreagă avalanșă venită din toate părțile lumii. Cumpărăm de la niște infractori informatici o substanță care nu are nicio garanție, nu știm dacă a fost stocat corespunzător. Vaccinurile sunt extrem, extrem de sensibile și au nevoie de un lanț al frigului, care este rupt atunci când ne este trimis coletul prin poștă”, a declarat, la Realitatea Plus, Bogdan Botezatu, director de cercetare, specialist in amenințări informatice.

Vaccinuri anti-Covid, comercializate "la negru" pe Darknet. Dozele, vândute pe sume URIAȘE

Specialiștii nu recomandă cumpărarea de pe piața neagră a unor astfel de vaccinuri și spun că ele pot fi periculoase.

”Nu există o piață liberă a acestor vaccinuri în așa fel încât să poată fi distribuite la liber, nici în farmacii, nici în alte forme de comercializare. Neavând siguranța substanței administrate, nu avem siguranța imunității create, deci nu ne protejează, suntem expuși în continuare riscului de a dobândi boala”, a explicat Ioana Stăncel, expert în comunicarea publică. 

”Aceste vaccinuri nu sunt disponibile nicăieri altundeva decât prin rețele guvernamentale. Nu aș recomanda nimănui să cumpere, să folosească serviciile vândute pe Darkmarketuri pentru că, în acel moment, intrăm în contact cu infractori informatici, cu indivizi care sunt foarte, foarte versați în criminalitate și cărora sfârșim prin a le da adresa de acasă pentru a primi coletul respectiv acolo”, a avertizat și Bogdan Botezatu. 

Mai mult, specialiștii ne avertizează că, odată cu deschiderea sezonului turistic, va exista o piață neagră și în ceea ce privește apariția dovezilor false privind vaccinarea.