Având suspiciunea că bărbatul ar avea probleme de sănătate, oamenii legii au deschis portiera încercând să aibă un dialog, dar au constatat că şoferul era băut. Trezit din somn, şoferul a vrut să plece cu mașina, iar polițiștii locali au cerut sprijinul unui echipaj de la Serviciul Rutier.
Conform purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi, Ciprian Stoica, șoferul a fost imobilizat pentru că devenise agitat.
Este vorba despre un bărbat de 39 ani, din localitatea Smârdan, judeţul Galaţi, care a fost amendat, iar Poliția a luat legătura cu membrii familiei sale, care au venit la faţa locului şi l-au luat acasă.
"Nu s-a putut stabili dacă a condus în stare de ebrietate, nefiind constatată săvârşirea infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului, întrucât martorii oculari, printre care şi şoferii de autobuz, au declarat faptul că acel autoturism se afla în acel loc de la primele ore ale dimineţii", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi, Ciprian Stoica.
Presa locală scrie că din cauza acestui incident traficul în intersecție a fost îngreunat timp de aproximativ 3 ore.