MENIU

VIDEO | Tragedie în Constanța. Două fete de 13 și 16 ani au murit într-un accident. Șoferul avea și el tot 16 ani

Mașina în care se aflau adolescenții. Foto/ISU

Două adolescente au murit după ce mașina în care se aflau a intrat în coliziune cu o alta de pe contrasens. Șoferul mașinii în care se aflau cele două fete avea 16 ani.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa, în evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme, unul dintre ele condus de un minor.

"Astăzi, în jurul orei 1,40, poliţiştii rutieri au fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident rutier, pe DN 3, în localitatea Cobadin. Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au constatat faptul că impactul s-a produs între două autoturisme, conduse de un minor de 16 ani, respectiv un bărbat, de 23 de ani. Din coliziune, ambele autoturisme au fost proiectate în alte două autoturisme parcate", a anunţat IPJ Constanţa.

Sursa citată precizează că în urma impactului au murit pe loc două pasagere din primul autoturism, în vârstă de 13, respectiv 16 ani. De asemenea, minorul de 16 ani aflat la volan şi un alt adolescent, în vârstă de 17 ani, au fost răniţi grav.