MENIU

VIDEO. „TAXI-ul zburător” a efectuat primul zbor

Vahana, un vehicul aerian autonom cu decolare verticală, ce a fost creat de A3, centrul de inovaţii al grupului Airbus cu sediul în Silicon Valley, a efectuat primul său zbor miercuri în statul american Oregon, a anunţat vineri compania franceză, citată de AFP.

„Astăzi, sărbătorim o mare realizare în domeniul inovaţiei aeronautice", a declarat Zach Lovering, managerul proiectului Vahana în cadrul A3 (numele acestui centru de inovaţii se citeşte "A cub", n.r.).

 

"În mai puţin de doi ani, Vahana a dus un concept desenat pe un şerveţel de hârtie până la o aeronavă la scală reală, pilotată în manieră autonomă şi care tocmai a efectuat primul zbor al său", a adăugat acelaşi manager.

Zborul a avut loc la ora locală 08.52 (16.52 GMT) şi a durat 53 de secunde la Pendleton UAS Range, o bază dedicată testării dronelor, situată pe coasta de vest a Statelor Unite. Aeronava s-a ridicat până la înălţimea de cinci metri, apoi a aterizat în deplină siguranţă, a precizat Airbus, un grup european din domeniul industriei aeronautice, al cărui sediu general se află în Franţa. 

"Primul zbor a fost integral pilotat în manieră autonomă şi vehiculul a efectuat un al doilea zbor în ziua următoare", au precizat reprezentanţii grupului Airbus. 

Vahana este o aeronavă cu decolare şi aterizare verticală (VTOL - Veritical Take-Off and Landing) autonomă, capabilă să se deplaseze prin aer în manieră autonomă şi care ar putea în viitor să transporte pasageri şi mărfuri. A3 a demarat acest program în anul 2016. 

Reprezentând o combinaţie între dronă, elicopter şi automobil, vehiculul Vahana este echipat cu o cabină în care pot fi plasate persoane sau mărfuri şi poate să zboare cu ajutorul a opt motoare cu elice, fiind înzestrat şi cu o pereche de şine pentru a se plasa pe sol. 

"Vahana vizează democratizarea zborurilor personale şi răspunde nevoii tot mai mari de mobilitate urbană, exploatând cele mai noi tehnologii din domeniul propulsiei electrice, stocării de energie şi vederii artificiale", au explicat reprezentanţii grupului Airbus.

"Acest prim zbor demonstrează că putem să dezvoltăm o inovaţie importantă într-un calendar de proiect foarte strict, pentru a furniza un avantaj concurenţial grupului Airbus", a declarat Rodin Lyasoff, preşedintele executiv al A3 şi fostul manager al proiectului Vahana. 

Alte teste vor fi efectuate în viitorul apropiat, pentru a demonstra capacităţile de deplasare şi de rotaţie ale noului dispozitiv aerian.

Mai multe articole despre:
vahana vahana taxi zburător