VIDEO Sute de kilometri de cozi la ieșirile din Paris. "Orașul luminilor" se pregătește de stingere
Imagini spectaculoase, dar înspăimântătoare în același timp, surprinse joi seară la Paris. Cozi uriașe de autoturisme, care ating în total, potrivit unor estimări, sute de kilometri, s-au format la toate ieșirile din metropolă, cu câteva ore înainte ca "Orașul Luminilor" să intre în carantină totală.
De la miezul nopții de joi spre vineri, întreaga Franță reintră în carantină totală, iar oamenii nu vor mai avea voie să iasă din case, decât pentru a merge la lucru sau la medic. Restaurantele, barurile și alte activități neesențiale vor fi închise.
Școlile vor rămâne însă deschise, iar centrele de bătrâni vor putea fi vizitate, au precizat autotitățile.