VIDEO - SRI a serbat 32 de ani cu un film pe care susține că l-ar fi realizat în 2017, în care prefigura planurile lui Putin
Serviciul Român de Informaţii a marcat sărbătorirea a 32 de ani de la înfiinţare într-un mod surprinzător, publicând pe canalul oficial de Youtube un videoclip intitulat "Truly Yours", care descrie foarte realist politica externă a regimului lui Vladimir Putin. Intereant este faptul că, potrivit SRI, filmul ar fi fost realizat în 2017.
“Astăzi aniversăm 32 de ani de la înfiinţarea SRI. La mulţi ani tuturor celor care, prin ceea ce fac zi de zi, contribuie la securitatea naţională şi cea aliată. Iată cum se vedea lumea prin ochii SRI, în urmă cu 5 ani. Filmul de mai jos a fost prezentat comunităţii internaţionale de intelligence in anul 2017. Patria apriori!” a transmis Serviciul Român de Informaţii pe pagina oficială de Facebook.
Scenariul sugerează cât se poate de transparent careă sunt metodele de lucru și țelurile lui Vladimir Putin.