MENIU

VIDEO Situație dramatică pentru botoșăneni! Prutul a depășit cota de inundație cu 170 de centimetri

râul Prut

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoşani a anunţat, miercuri seară, că râul Prut a depăşit cu 170 de centimetri cota de inundaţie. Pompierii militari şi voluntari au mers din casă în casă și au avertizat toți localnicii despre „iminenţa producerii unor inundaţii”.

 

Din cauza precipitaţiilor din ultimele zile căzute pe teritoriul Ucrainei, se propagă o nouă viitură pe râul Prut care, conform estimărilor efectuate și de hidrologii românii și specialiștii Apelor Române și de omologii din Ucraina, va depăși cotele de pericol.

Codul roşu pentru râul Prut a fost prelungit până vineri la ora 24:00.

„În această după-amiază, pompierii botoşăneni şi autorităţile locale din comuna Rădăuţi Prut au avertizat populaţia din Rediu şi Rădăuţi Prut despre iminenţa producerii unor inundaţii ca urmare a depăşirii cotei de pericol pe râul Prut. În total, în comuna Rădăuţi Prut sunt 40 de gospodarii în zona inundabilă, 32 în Rădăuţi Prut, cu 53 de persoane din care cinci copii, şi opt locuinţe în Rediu, cu 26 de persoane din care trei copii”, a transmis, miercuri seară, ISU Botoşani.

Se vor monta corturi pentru cetăţenii care ar urma să fie evacuaţi şi care nu au altă posibilitate de cazare iar animalele au fost duse în locuri sigure, potrivit ISU Botoșani.

La ora 19.00, la Rădăuţi Prut, râul Prut măsura 580 centimetri, cu 170 centimetri peste cota de inundaţie. Cu sprijinul populaţiei, au fost pregătiţi 1.500 de saci cu nisip, care vor fi folosiţi ca dig în calea apelor. Sunt așteptate și cei 20.000 de saci de la Sistemul de Gospodărire a Apelor Botoşani şi cele două basculante de 18 tone şi o basculanta de 8,5 tone.

Premierul Ludovic Orban a anunţat, miercuri după amiază, că fuseseră evacuate sau salvate din calea viiturilor 252 de persoane.

La momentul actual, cel mai periculos este râul Prut, acolo unde urmează să intre în ţară Viitura formată în Ucraina urmează să intre în ţară prin rîul Prut care a depășit deja cota de inundație .

„Riscul cel mai mare este în amonte de barajul de la Stânca Costeşti, care poate prelua cantitatea de apă estimată, în special în două localităţi unde s-au luat măsurile pentru a încerca să prevenim inundaţiile şi unde în mod evident urmează să fie evacuate persoanele care sunt expuse riscurilor. Până în prezent au fost 252 de persoane care au fost evacuate sau salvate din calea viiturilor”, a explicat șeful executivului.

„Indiferent cât de gravă ar fi situaţia în Ucraina, indiferent cât de afectat ar fi Prutul, nivelul inundaţiilor sau nivelul precipitaţiilor nu va ajunge la nivelul celor din 2010 cu atât mai puţin la nivelul celor din 2008. Astăzi avem doar două localităţi care ar putea să prezinte risc: Baratca şi Rădăuţi-Prut din judeţul Botoşani. În ambele situaţii deja atât colegii de la Apele Române, cât şi cei de la ISU sunt în zonă, sunt pregătiţi şi evident vom reuşi să facem faţă dacă va fi cazul. Dacă vârful va fi vineri serara, de sâmbătă dimineaţa deja suntem pe scăderea nivelului apei şi foarte importante de menţionat faptul că începând de sâmbătă dimineaţă nu vom mai avea precipitaţii în zona de nord a Moldovei şi frontul atmosferic se va deplasa către vestul ţării”, a mai spus ministrul Mediului, Costel Alexe.