MENIU

VIDEO | Salvare MIRACULOASĂ! Un câine este scos dintr-o mașină în flăcări în ultimul moment

Caine salvat FOTO: Captura video

Un câine blocat într-o mașină cuprinsă de flăcări a fost salvat, aproape miraculos, de un polițist din statul american Colorado. Imaginile dramatice au fost surprinse de camera de corp a ofițerului Michael Gregorek, adjunct al șefului poliției din comitatul Denver, și au fost publicate astăzi, relatează The Associated Press. 

Înregistrarea îl arată pe polițist sosind la fața locului, în timp ce fumul iese pe geamurile laterale ale unui SUV negru. 

Proprietarul țipă speriat că animalul său de companie, un cățel pe nume Hank, se află undeva în interiorul vehiculului încuiat. 

În decurs de doar câteva secunde, Gregorek își folosește bastonul pentru a sparge geamul lateral și pe cel din spatele mașinii, pentru ca apoi să-l tragă pe Hank afară și să alerge cu el în brațe până la zăpada de pe trotuar, unde l-a eliberat. 

Nimic altceva nu a contat cu adevărat, la acel moment, în afară de a-l scoate pe Hank din mașină, a precizat Gregorek.

Un vecin al proprietarului i-a spus ofițerului că soția sa este medic veterinar, așa că atunci când a ajuns acasă, Hank alerga deja vioi și avea chef de joacă.