MENIU

VIDEO Restaurante și hoteluri din București și încă 2 județe, acuzate că FURĂ curent! Au avut loc percheziții de AMPLOARE

Curent electric

Mai multe hoteluri și restaurante din București, Ilfov și Constanța sunt acuzate că fură curent electric. Cu ajutorul unor softuri speciale reușeau să modifice indexul contoarelor și să înregistreze consumuri semnificativ mai mici. 

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța – Serviciul de Combatere a Criminalității Informatice, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, efectuează 57 de percheziții domiciliare în județele  Constanța, Ilfov și în municipiul București.  Vizate, persoane suspectate că ar deţine programe informatice cu ajutorul cărora modifica indexul contoarelor electrice, dar şi unităţi de cazare, service-uri auto şi restaurante, relatează realitateadeconstanta.net.

„Aceștia s-ar deplasa la „beneficiar” și, cu ajutorul unui laptop, s-ar conecta printr-un cablu la portul optic al contorului electric, iar, apoi, prin intermediul programului informatic instalat pe laptop, ar modifica indexul afișat de contor.Scopul acestei modificări ar fi introducerea unui index de consum mai mic față de cel real, astfel încât titularul locului de consum să plătească o factură diminuată pentru consumul de curent electric.

Pentru aceste operațiuni, persoanele bănuite ar fi încasat sume de bani, reprezentând 10% din diferența sumei de bani, care ar fi trebuit plătită companiei de furnizare a energiei electrice și cea plătită efectiv de beneficiar. Beneficiarii acestui serviciu ar fi fost, de regulă, persoane juridice cu un consum de curent electric ridicat, respectiv unități de cazare, service-uri auto și restaurante.