VIDEO Razie de proporții în Capitală, 9 șoferi sancționați pentru consum de droguri sau alcool
Razie de amploare în noaptea de sâmbătă spre duminică pe străzile Capitalei. Vizați au fost șoferii care s-au urcat la volan, după ce au consumat alcool sau droguri. În urma acțiunii s-au dat 23 de amenzi, iar nouă dintre conducătorii auto opriţi în trafic consumaseră droguri. Unul dintre șoferi a fost chiar reținut, pentru că a fost prins, din nou, conducând fără să aibă permis.
Au fost prinși și doi bărbați care conduceau pe drumurile publice deși nu aveau permis, unul dintre ei fiind recidivist. În doar câteva ore de razie, polițiștii din Capitală au dat 23 de amenzi în valoare de aproape 30 de mii de lei și au reținut 30 de permise de conducere și 5 certificate de înmatriculare.