MENIU

VIDEO Pui de urs găsit pe marginea unui drum din județul Vrancea. Imaginile - absolut ADORABILE

Pui de urs

Un pui de urs a fost găsit de două persoane pe marginea părţii carosabile, la intrarea în localitatea vrânceană Reghiu, relatează realitateadevrancea.net.

Solicitaţi, Poliţiştii Secţiei 9 Poliţie Rurală au ajuns la faţa locului, au preluat usuleţul în vârstă de circa 1 lună şi au sesizat imediat Agenţia pentru Protecţia Mediului, la faţa locului fiind prezent şi un medic veterinar din cadrul ACDB Vrancea (Asociatia pentru Conservarea Diversitatii Biologice).

„Puiul de urs este mic şi destul de înfometat, dar după un consult făcut de doctorul veterinar George Vlad la Centrul pentru Reabilitarea Faunei Sălbatice- ACDB, de la Focşani, a fost hrănit şi pus într-un adăpost călduros al centrului. Din păcate astfel de cazuri sunt tot mai frecvente pentru că de multe ori femelele sunt deranjate din bârloguri sau sunt atacate de câini si nu-şi mai pot apăra puii. Noi nu suntem deloc bucuroşi când trebuie să intervenim în astfel de situaţii, dar o facem cu toată dăruirea şi profesionalismul posibil pentru a reuşi reintegrarea ulterioară a puilor în natură. Mulţumim Politia Romana şi Agentia pentru Protectia Mediului Vrancea pentru implicare şi sprijin”, a anunțat ACDB Vrancea.