VIDEO - Proteste violente în Belgia împotriva restricțiilor sanitare. În primele rânduri, români susținători AUR - 70 de persoane au fost arestate
Aproximativ 50.000 de persoane au ieşit duminică pe străzile din Bruxelles pentru a protesta împotriva măsurilor de sănătate ale autorităţilor belgiene, degenerând în violenţe, chiar în cartierul european al oraşului, în apropierea sediului Comisiei Europene, transmite agenţiile internaţionale de presă.
Demonstranţii au aruncat cu obiecte în poliţie şi au vandalizat unele clădiri, determinând autorităţile să răspundă cu gaze lacrimogene şi tunuri cu apă. Imagini video de la faţa locului au arătat geamuri sparte în birourile Serviciului de Acţiune Externă al Uniunii Europene, principalul organism diplomatic al acesteia, relatează DPA.
Organizatorii, între care World Wide Demonstration for Freedom şi Europeans United for Freedom, au invitat manifestanţi din alte ţări europene să participe la demonstraţia de duminică, unde au fost văzute steaguri olandeze, poloneze, franceze şi româneşti, potrivit AFP.
Aceasta a fost cea mai mare dintr-o serie de demonstraţii desfăşurate în capitala belgiană în ultimele luni. Manifestaţii împotriva certificatului sanitar - necesar, printre altele, pentru a avea acces în restaurante şi la evenimente culturale - au loc în mod regulat în Bruxelles de câteva săptămâni şi unele dintre demonstraţiile anterioare au fost, de asemenea, marcate de ciocniri cu poliţia.
Şase persoane au fost arestate înainte de începerea protestului de duminică pentru posesie de obiecte periculoase sau interzise, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei, care a confirmat numărul persoanelor participante.
Înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politica de securitate, Josep Borrell, a condamnat violenţele şi distrugerile din timpul unui protest masiv desfăşurat duminică la Bruxelles împotriva măsurilor sanitare ale autorităţilor belgiene, potrivit DPA.
În violenţele care au izbucnit au fost sparte geamuri ale birourilor Serviciului de Acţiune Externă al Uniunii Europene, principalul organism diplomatic al acesteia. Josep Borrell a postat pe Twitter o fotografie a unui geam spart şi a mulţumit poliţiei pentru intervenţie.
''Condamn cu fermitate distrugerile şi violenţele fără sens de la manifestaţia de astăzi de la Bruxelles'', a scris el, citat de DPA.
O mulţime de aproximativ 50.000 de persoane a ieşit duminică în stradă la Bruxelles pentru a protesta împotriva măsurilor de sănătate ale autorităţilor belgiene, acţiunea degenerând în violenţe chiar în cartierul european al oraşului. Demonstranţii au aruncat cu obiecte în poliţie şi au vandalizat unele clădiri, determinând poliţia să răspundă cu gaze lacrimogene şi tunuri cu apă.
Cei prezenţi la miting au arborat steaguri germane, franceze şi poloneze, printre altele, scrie DPA, în timp ce AFP relatează că au fost văzute şi steaguri româneşti.
Cel puţin 70 de persoane au fost arestate în timpul protestului, pentru posesie de obiecte periculoase sau interzise sau pentru deteriorarea proprietăţii, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei.
Trei poliţişti şi 12 protestatari au fost transportaţi la spital, dar niciunul nu a suferit răni grave.
Protestul a fost organizat de mai multe grupuri europene.